Vă zic din start: masivul ăsta e foarte greu de făcut. Nu de mers pe el, că asta e floare la ureche (două zile întinse și l-ai dat gata, sau trei zile mai domnești), ci din cauza accesului. În Căpățânii nu ai cum ajunge. Aia-i. Drumuri de intrare ar fi cam trei: prin est, pe la Săliștea sau Brezoi (sate din Țara Loviștei); pe la nord-vest, pe Valea Petrimanului (drumul de mașina te scoate chiar la Lacul Petrimanu, și acolo ai de urcat spre stânga, după ce-ai ieșit din Cheile Petrimanului); sau pe la sud-est, din satul Polovragi pe Valea Oltețului, până la Curmătura Oltețului. Noi l-am ales pe ăsta, din motive de combinație: am lăsat mașinile în Râmnicu-Vâlcea, de acolo ne-a luat un microbuz care ne-a dus la locul de întâlnire cu ciobanul care avea stâna din Curmătură, și el ne-a urcat cu camioneta lui până sus la stână. Contra cost, bunînțeles, și deloc ieftin, dar noi am zis ”bogdaprosti” c-am reușit s-ajungem la pornirea în traseu. Altfel dam de dracul, dacă ne ageream să urcăm pe jos, de la Polovragi: e o zi întreagă de urcuș prin pădure, pe drum forestier. Și ce zi! Ne-ar fi ucis.
Așa, însă, ne-am sinucis singuri, că la stână ne-am îmbătat grozav. Muci ne-am făcut! E-adevărat că asta-i valabil mai mult în ceea ce mă privește, ceilalți s-au descurcat onorabil... dar fără o pată de culoare ca mine, ce rost are să bați drumul până-n Căpățânii?!
Din Curmătură am făcut o zi până la Fântâna Bătrână, unde am și campat. În creastă, c-așa-i acolo, dar am avut apă (e izvor) și lemne (am jefuit de resturi vetrele de foc ale altora). O noapte memorabilă, într-adevăr. Băieții erau triști că nu mai rămăsese pic de vodcă în sticlă, dar vina-i a lor: cine i-a pus să mi-o dea mie s-o car? Ei nu știau că eram mahmur? Și ”cui pe cui se scoate”, ăsta-i adevăr universal. Așa că să-și asume răspunderea pentru lipsa de vodcă. Și, oricum, alcoolul dăunează grav sănătății!
A doua zi, spre seara, ar fi trebuit să coborâm în Brezoi, dar am greșit drumul și-am mers ca proștii până la Captarea Folea, un loc uitat de Dumnezeu și de oameni, abandonat în inima pădurii. Am povestit pățania asta în Academia Cațavencu, așa că n-o reiau. Esențial e că ne-am întors, am regăsit drumul, am coborât spre satul Săliștea, iar o treia zi am ieșit la drumul mare, la Brezoi, apoi (tot pe jos) la șoseaua de pe Valea Oltului, unde am făcut autostopul până în Râmnicu-Vâlcea, și de acolo acasă. Eh, tinerețe, sânge fierbinte, ce să mai vorbim...
p.s. din Căpățânii vezi, spre sud, masivele Verdeș și Buila-Vânturarița, spre nord masivele Lotrului, Latoriței și Cindrel, iar spre est Cozia. Spre vest nu vezi nimic, că Parângul e prea mare, și degeaba te uiți de jos în sus. D-aia nici Grecku nu are cum vedea și înțelege nimic din mine: se uită de jos în sus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu