Cognitive miserliness

Într-un articol al istoricului Adrian Cioflâncă am găsit acest termen, ”cognitive miserliness”,termen după care tânjesc de mai mult de 15 ani, dar pe care n-am știut niciodată să îl precizez, nici măcar să mi-l precizez... și cu atât mai puțin să-l găsesc, să-i dau un nume. Dacă e să accept un ”dat” românesc, ceva pur național, un fel de sentiment românesc al ființei (la fel ca bulzul, pastrama, micii sau șprițul), atunci ăsta e!

Dar ce înseamnă această”cognitive miserliness”? Cioflâncă a sugerat traduceri ca ”minimalism cognitiv”sau ”zgârcenie cognitivă”, și tot el a dezvoltat explicația: ”Explicarea unor fenomene complexe cu mijloace intelectuale reduse”. Adică, mai simplu spus, săvorbești fără să te pricepi la chestie. Dacă ”chestia” e relativ simplă(fotbal, să zicem), nu e cine știe ce nenorocire, dar când e ceva mai complicată (istorie, politică, lingvistică, mă rog, multe altele pe care nu măobosesc să le înșir), atunci e jale. Iar când românii își iau coaele-n mână și se apucă să explice sisteme, modele și procese într-adevăr extrem de complexe (macroeconomie sau evoluționism), atunci mă simt fericit că româna e o limbă de atât de mică circulație: dacă ar înțelege ce vorbim noi și cât de tâmpiți ne arată discuțiile noastre, întrega omenire s-ar sparge de râs.

Am să trec la exemple, căastea-s sarea și piperul unui post de-al meu, că dacă nu fac mișto de cineva, preferabil de cât mai mulți, atunci de ce să mă mai deranjez, heya?!

Fotbal: ”Steaua este cea mai iubită echipă din România pentru că n-are nimic de-a face cu comunismul, ca altele” (amicul T, de profesiune parior).

Istorie: ”Dacă Ceaușescu dădea mâncare la oameni, tot el ne conducea și-acum, că era om deștept” (doamna V, de profesiune femeie urbanizată).

Politică: ”Ion Rațiu este cel mai mare dictator!” (domnul O, un miner care m-a scăpat din mâinile ortacilor săi în 14 iunie 1990 și mi-a explicat ulterior de ce devastau sediile partidelor istorice).

Lingvistică: ”Româna n-are cum să fie o limbă neolatină, pentru că dacii n-aveau niciun interes săînvețe latina” (amicul I, de profesiune jucător de bridge).

Macroneconomie: ”Eu nu cred în criză. Totul e la oha!” (amicul G, de profesiune chimist, în 2009).

Evoluționism: ”Darwin a greșit, că omul n-are cum să fi evoluat din maimuță. Dac-ar fi așa, de ce nu coboară și-acum maimuțele din copaci ca să se facă oameni?! Că doar e mai mișto să fii om decât maimuță!” (doamna I, de profesiune life coach).

Și astea sunt doar niște chestii marginale, nici mici mărunțișuri pe care mi le-am amintit așa la prima mână. Nici nu m-am muncit să-mi amintesc marile și grobienele tâmpenii pe care le-am tot auzit, de-a lungul anilor, de la tot felul de români. Mai cu seamă nu m-am scremut să mi le-amintesc pe cele enorme, debitate de cei apropiați. De mila mea și de mila lor. Totuși, oricât aș face eu pe Diogene, tot am nevoie de relații sociale.

Și mai ales nu am făcut niciun efort să aduc la suprafața memoriei acele momente când eu, și nu altcineva, a dat dovadă de cel mai crunt, penibil și umilitor cognitive miserliness. Momentele respective au fost multe. Dese. Groase. Nu spun nimic mai mult, că-mi crapă și acum obrazul de rușine!

În apărarea mea și a tuturor celor care o comit cu cognitive miserliness, am de spus două lucruri, o recomandare și o explicație. Recomandarea: nu lua de bun ce vă spune cineva, oricât de mult credit are acea persoană la tine sau oricâtă autoritate are asupra ta; oricine, dar absolut oricine, se poate înșela, poate greși sau poate avea false memories. Explicația: ia seama că un sistem (sau un proces) este cu atât mai contraintuitiv cu cât este mai complex. Creierele umane funcționeazăintuitiv corect dacă e vorba de lumea în care am evoluat ca specie (tridimensională, populată de obiecte cu masă comparabilă cu a corpului omenesc, mișcându-se cu viteze subsonice, într-un amestec simplu de gaze și într-un spectru luminos restrâns; dar, mai presus de orice, cu procese care durează secunde sau zeci de ani – nu nanosecunde sau sute de milioane de ani!). dar când e vorba de alte ”lumi” (cuantică, galactică, macroeconomică,geologică, genetică), atunci intuiția nu mai e bună de nimic, dimpotrivă, ne împiedică să ”prindem” esența fenomenului cu ajutorul singurelor unelte fiabile care ne rămân: imaginația experimentală și spiritul critic.

Cognitive miserliness înseamnă un copil de un an, îmbrăcat în hainele lui tac-su, încercând săreturneze o minge de tenis după un serviciu al unui adversar profesionist. Nu spun că acel copil nu va putea niciodată să returneze mingea. Dar pentru asta trebuie să crească, să exerseze și să fie îmbrăcat în haine pe măsură.

Ergo: când ești tentat săfaci pe românul deștept și să-ți spui și tu părerea ta, gândește-te mai întâi dacă ești ”îmbrăcat” în cunoștințele de care e nevoie pentru discuție. Altfel iar o să faci de râs și-o să te râdă toți urâții. Cum fac eu acum.