Moldova Mare

Într-un articol (îl găsiți aici) publicat pe contributors.ro, profesorul clujean Valentin Naumescu propune amendarea constituției României, astfel încât noua constituție să lase o portiță pentru o eventuală unire a României cu Republica Moldova (dacă va fi cazul). Mă rog, părerea lui.

Ceea ce m-a impresionat pe mine este un comentariu al cuiva pe nume Val, pe care îl redau integral mai jos (cu ortografia autorului):

” Cred ca cel mai bine, pentru toata lumea, ar fi ca cele doua Moldove sa se uneasca intr-o entitate statala de sine statatoare, independenta, cu doua capitale admin/economica la Iasi si Chisinau. Moldova romaneasca este dezindustrializata, cu o agricultura precara, dar cu potential, infectata de clanuri politice pe principii feudale. La fel si Moldova ex-sovietica. Populatia rusa, de vreo 400 000 de oameni, gagauza si ce-or mai fi pe-acolo pot fi, de asemenea, integrate si astfel noua republica, voievodat, cnezat sau cum s-o numi, poate functiona in veci, lasandu-ne in pace sa continuam cu Transilvania si Banatul mai departe in Europa. Cele doua Moldove au o istorie comuna pana in 1812, sunt “luminate” de icoana lui Stefan cel Mare si Sfant, iar economiile lor sunt cvasi-identice. Oricum, nicio tara din UE nu mai investeste in provincia Moldova. O Moldova unita, cu romani/basarabeni/rusi/gagauzi/ucrainieni etc. ar fi, cel mai probabil, un “success story” de rezonanta planetara. Nu credeti?………”.

Din ton, deduc ca Val este timișorean sau arădean (”lasandu-ne in pace sa continuam cu Transilvania si Banatul mai departe in Europa”), deși e destul de hazardată deducția asta, omul poate fi din orice oraș transilvănean sau bănățean. Esențial e că părerea lui (inteligentă sau nu, asta contează mai puțin) e împărtășită de mulți (nu foarte mulți, totuși) oameni din România și Republica Moldova. Deci cred că merită discutată, chiar dacă punctul de plecare este exprimarea egoist-naivă a lui Val, care poate fi citită mai simplu: ”Să-i dăm afară pe ieșeni din Uniunea Europeană, dar noi, timișorenii, să rămânem înăuntru”. Amuzant, ca în bancul cu cei trei negri (”Doamne Dumnezeule, dorința mea e să-i faci pe-ăștia doi - negri la loc!”), dar ca opinie larg împărtășită, merită discutată, indiferent de inabilitatea exprimării autorului.

Ideea de pornire e că Republica Moldova, ca stat, este un cvasi-eșec. În cele peste două decenii de independență a reușit să ajungă cel mai sărac stat din Europa geografică, aflat într-un etern blocaj politic intern și cu relații internaționale dubioase (face parte din Parteneriatul Estic, dar n-a început niciun fel de negocieri de aderare cu Uniunea Europeană; are pe cap un conflict cronicizat cu Transnistria și tensiuni periodice cu Federația Rusă și cu România, din motive perfect opuse). Nu dispune de resurse economice sau strategice (nu și-a recuperat ieșirea la mare, iar la Dunăre deține un singur port, total inadecvat pentru exporturi). Pe scurt, Republica Moldova n-a reușit mai nimic din 1991, cu excepția apariției unei ”clase” de intelectuali remarcabili, care ar cam trebui să se impună în politica internă a țării și să dea un sens politicii externe, pentru ca Republica să existe în continuare. Altfel ce s-ar petrece?

Scenariul pesimist: dispariția statului independent și integrarea în Federația Rusă, ca exclavă cu statut asemănător oblastului Kaliningrad.

Scenariul dramatic: reizbucnirea conflictului cu Transnistria și ocuparea Republicii de forțele de menținere a păcii (rusești sau europene, nu contează). Statut asemănător cu cel actual al teritoriului Kosovo.

Scenariul sârbesc: opțiune proeuropeană clară și unanimă, negocieri răbdătoare cu transnistrenii până la obținerea unei soluții viabile, urmate de eforturi de reformă instituțională internă și, în final, de aderarea la Uniunea Europeană.

Scenariul naiv: unirea cu România și accederea în UE ”prin ușa din dos”. Greu de crezut că șmecherii de la Bruxelles se vor lăsa păcăliți chiar așa.

Scenariul optimist: secesiunea Ucrainei de Vest, urmată de Republica Autonomă Crimeea și de Bugeac (Basarabia de Sud). Din motive pe care nu mi le pot imagina, liderii politici ai Bugeacului ar dori unirea cu Republica Moldova, care astfel ar câștiga valoare strategică, prin accesul la mare, la Dunărea maritimă și la partea de nord-est a Deltei.

Scenariul Moldovei Mari: secesiunea Moldovei românești (cu sau fără Bucovina), urmată de unirea cu Republica și constituirea Moldovei Mari.Variantă combinată: noua entitate statală ar fi atât de atractivă (de ce?), încât și ucrainienii din Bugeac, dar și cei din Bucovina de Nord ar vrea să facă parte din ea. Dați-mi voie să zâmbesc. Și să adaug o imagine:

După cum se vede din tonul meu, ultimele trei scenarii mi se par categoric fantasmagorice. Motivul este același pentru toate trei: nimeni nu câștigă nimic. Atunci, la ce bun să faci asemenea scamatorii?!

Unirea Republicii cu România nu este o idee populară nici în Republică, nici în România. Cine s-o facă în răspărul dorințelor popoarelor? Una la mână. ”Spargerea” Ucrainei în patru bucăți nu ar fi posibilă decât dacă secesioniștilor li s-ar garanta accesul imediat în Uniunea Europeană. Cine să le garanteze lor așa ceva?! Două la mână. Secesiunea Moldovei românești nu este deloc populară pentru nimeni, poate cu excepția câte unui visător timișorean; dar, dacă ne gândim mai bine, nici măcar acest visător nu câștigă nimic!

În concluzie, ”proiectul politic Moldova Mare” propus de comentatorul Val are două mari defecte: presupune dificultăți majore în realizare, dar, mai ales, este un proiect lose-lose, din care toată lumea pierde, iar cei care nu pierd nimic (ca Val) nici nu câștigă ceva.

Din păcate, nu  mă pot opri să observ că proiectul de amendare a constituției României, propus de profesorul Naumescu, suferă (parțial) de un defect similar: nu aduce nimănui niciun câștig imediat, nici măcar simbolic. O vorbă veche spune că nimic nu se realizează fără entuziasm. Or, unde este entuziasmul cu care intelectualii ar trebui să câștige simpatia maselor pentru astfel de proiecte?!