Nuntă la Cercul Militar

Nu fusesem niciodată la Cercul Militar, deși am trecut de mii de ori pe lângă. Ce să fac, dacă n-am avut treabă înăuntru? Mi-a fost deci greu să găsesc Sala Bizantină, unde se ținea paranghelia (de la biserică am lipsit, din motive de conștiință: ce, să se supere pe mine Doamne-Doamne că mă bag în casa Lui, când eu am părerile pe care le am?!). Am nimerit ușa în cele din urmă, am intrat într-o săliță decorată cu daci (Dromichete, cel puțin, avea o figură de tot hazul), din care coborau niște trepte de marmură foarte solemne, pe care-ți frângi lejer gâtul dacă ești pilit; sau măcar o gleznă, cum era să pățească nevastă-mea, care venise trează bec, dar i se aburiseră ochelarii (era cam răcoare înăuntru, după vipia de afară). Am intrat, am pupat ce era de pupat – o mireasă și un mire, dar pe mire-l știam de dooj’de ani, l-am pupat și-n alte ocazii, pe când mireasa era prospătură, am șămpănit puțin și pe urmă ne-am instalat comod, la o masă din fundul sălii, unde se-adunase crema zurbagiilor. Parcă eram iar la școală, la ora de rusă, când mă retrăgeam strategic cu Grasu în ultima bancă, ca să-i facem profei iureș și viața iad! La masa aia erau băieți unul și unul, adică Blonda, Cătălina, Ruxandra, Oana și Jenică. M-am înghesuit și eu între ei (ele), sub o zvastikă, și-am întrebat de restul. M-au lămurit în cor: cică Grecku s-a dus la bucătărie să caute înc-o bere, Călin Mare e la pipi, Crețu la fumat, iar Călin Mic vorbește la telefon, ”dincolo, în rotondă”. Nu era banc, există într-adevăr o rotondă la capătul Sălii Bizantine, dotată și rotonda asta cu niște daci, vladimirești, ștefani, Horea, Cloșca și Crișan, d-ăștia din aceeași zonă folclorică. Totuși, spre deosebire de Bizantină (unde frescele sunt numai cu membri de partid și cu Iancu de Hunedoara), în rotondă e și-un portret al lui Carol Bătrânul. Respect!

Până să vină mâncarea, m-am uitat primprejur după bunăciuni. Erau! Era material, asta mi-este crucea! Mă făceam că ronțăi niște struguri din fructieră, să nu se prindă legitima, și studiam peisajul, așa, mai pe sub sprâncene: aveai de unde-alege, oricum baleiai terenul, că la dreapta era o masă cu fetele de la biroul mirelui, iar la stânga erau prietene și verișoare de-ale miresei, plus sor-sa, perla coroanei. Simțeam cum se umflă tinerețea-n mine, uitasem de ultimii 20 de ani de viață (aberați aiurea prin cârciumi), eram iar liceanul bălai, care n-avea uneori nici bani de tramvai, și-mi făceam socoteala în ce ordine le iau pe fete la dans. Pluteam, eram în elementul meu, eram ca peștele în apă!

Din păcate, atunci s-a-ntors Grecku la masă și am redevenit ceea ce sunt, adică un pește pe bicicletă. Târtanul ăsta de Grecku, lipsit de orice fel de simț al realității, a-nceput să se laude cât îi plac lui fetele astea tinere și frumoase de la nuntă și în ce ordine o să ia el la dans și cum se simte el în elementul lui, și dă-i din gură, și dă-i și dă-i, până mi-a pierit tot cheful. Ferească Dumnezeu de asemenea prieteni! Din fericire, Călin Mic m-a revigorat, trecându-mă pe șpriț (Sauvignon Blanc cu Borsec de regiune). După al șaselea pahar, nevastă-mea a răsuflat ușurată: mă regăsise.

Mirii au dansat o d-aia de deschidere, cum e la nunți, pe urmă a intrat tare nașul la dans și n-a mai plecat de pe ring până spre dimineață; când m-am retras eu spre taxi, pe la trei și ceva, împleticindu-mă bărbătește, el tot acolo era, țopăind de mama focului. Nașul Duracell! Bine, nici cu mirele nu mi-e rușine, că și ăsta se credea la Nunta Zamfirei (Coșbuc!), de și-a petrecut nouă zecimi din timp la zdupăială, iar de noi, vechii lui prieteni, n-a avut deloc răgaz, să bea cu noi ca-n vremurile bune. Acum, cinstit să fiu, am reușit totuși să-i suplinim lipsa cu vârf și îndesat, aproape c-am răzbit tot Sauvignonul din beciurile Cercului Militar. Ceea ce e ceva!

Vreți să știți ce-am mâncat. Păi, icre negre la antreuri, îndesate în ouă de prepeliță, și le-am stins cu icre de somon, să nu ne cadă greu la rânză. Peștele a fost cu garnitură de cartofi natur și cu niște morcovi foarte caraghioși, mici ca niște puțe de găină (comparația îi aparține lui Grecku). Sarmalele au fost în număr de patru, iar fripturile în număr de două, dar una de porci, alta de curcani (deci diferite; sarmalele erau la fel). Hai ca m-am plictisit să înșir feluri de mâncare, că papa nu interesează pe nimeni, papa este fudulie, băutura-i temelie!

Grecku a băut bere Ciuc la cutie (ce gusturi plebee!), Crețu, Călin Mic și cu mine am stat pe șpriț, Jenică și Amalia pe gin tonic, iar Oana a beut tutun. Pe Blonda n-am supravegheat-o eficient, că nu puteam să-mi ridic privirea așa sus, până spre gura ei, dar trebuie să se împărtășit din paharele lui bărbat-su, că prea râdea spre dimineață. De Cătălina nu garantez, dar Ruxandra a stat pe sec toată noaptea. Iată un model de urmat! Întrebarea este pentru cine.

La dans s-a bagat cam toată lumea, inclusiv Bonnie cu Neil, dar nu și Jenică, a cărui demnitate e mai presus de asemenea comportamente juvenil-isterice, și nici Crețu, ocupat să facă poze. Pentru cei care se uită la pozele de la nuntă, sunt ușor decelabile pozele făcute de domnul Crețu: dacă dai peste o poză cu tine și te enervează cum ai ieșit, poți să fii sigur că el a făcut-o.

Pe ce muzică am dansat? Dar dracul mai știe! Credeți că de mondenități d-astea-mi arde mie? Când zicea nevasta ”Hai!”, lăsam paharul de la gură și mă aruncam vitejește pe aripile valsului, tangoului, brașoveancăi sau ce-o fi fost (oricum toate dansurile-mi ies exact la fel, indiferent de melodie). Cam așa erau și ăilalți nătărăi, poate cu câteva excepții (se știu ei) și a celor doi teleghidați, mirele și nașul. Despre fete, ce să zic: mireasa a rezistat eroic, a dansat chiar și cu mine (!!!), dar a fost în cele din urmă doborâtă de osteneală și s-a culcușit pe canapea, iar alelalte nuntașe au dansat excepțional. Între ele. Că bărbații erau cu ochii-n telefoanele mobile, să vadă dacă Bayernul bate-n finală și anul ăsta.

Ceea ce m-a mirat, ca fază inedită, a fost defilarea de muzicanți. Era un DJ (și-a făcut treaba cu profesionism. Respect!). Era o formație de cover-uri. Era un taraf. Era o guristă de ”populară” (nu știu, gurista se consideră separată de taraf, sau e inclusă?). Era o interpretă de cântece hoțești (alta decât aia a băieților cu cover-urile). Era până și o trupă de dansuri moderne, niște puștoaice de te durea mintea, fibră d-aia adolescentă, de-ncepi să-i dai dreptate chiar și lui Grecku, care saliva ca dromaderul: ”Micule, astea peste doi ani sunt bune și-acum!”.