marți, 14 mai 2013

Zenit Sankt-Petersburg



La pagina 97 din cartea lui Victor Suvorov (”Spețnaz. Istoria secretă a Forțelor Speciale Sovietice, editora Polirom, 2011, ISBN 978-973-46-2142-2) se găsește următorul pasaj: ”Totuși, trebuie să mai menționez extrem de misterioasa asociație sportivă sovietică Zenit. Oficial aparținea de Ministerul Industriei Aeronautice. Însă există anumite motive destul de întemeiate să cred că în spatele acestui club se ascundea altceva. Zenit nu poate fi comparat cu ȚSKA sau Dinamo în ceea ce privește rezultatele sportive sau popularitatea. Însă uneori manifestă o agresivitate ieșită din comun în eforturile sale de a atrage cei mai buni sportivi. Stilul și direcția generală a antrenamentelor în cadrul clubului Zenit sunt foarte militarizate și foarte similare cu ce se întâmplă la ȚSKA și Dinamo. Zenit merită mai multă atenție decât i s-a acordat până acum. Este posibil ca acel cercetător care va studia clubul Zenit și legăturile sale în mod serios să facă niște descoperiri surprinzătoare”.

Cred că sunt două lucruri care mă fac să mă bag în seamă. Unu: după părerea mea, Suvorov se înșală parțial, în sensul că Zenit, deși o asociație sportivă ”misterioasă”, aparținea într-adevăr misterioșilor ștabi din industria sovietică de armament. Iată argumentele: deși acum s-a uitat, industria de armament era, în timpul Uniunii Sovietice, cel mai performant segment al industriei și cercetării din toată Uniunea, legată prin mii de fire atât de Ministerul Apărării (adică de armată), cât și de Ministerul de Interne (adică de securitate și miliție). Asta le conferea celor de la Zenit o libertate extraordinară de a naviga printre cele două instituții care se detestau reciproc, le mai conferea accesul nelimitat la finanțare, dar le mai conferea și dreptul de a avea propriile echipe de spioni: spionii industriali, cei antrenați să fure cele mai noi invenții produse în Europa de Vest, în Japonia și Australia, în Statele Unite și Canada... de fapt, oriunde. Cine nu mă crede că se uite la avionul franco-britanic Concorde (primul supersonic comercial) și la replica lui sovietică Tu-144. Ei bine, supersonicul sovietic a fost gata cu două luni înaintea celui franco-britanic! Asta în condițiile în care avioanele comerciale nu erau prioritare pentru Ministerul Industriei Aeronautice, ci cele militare, evident. Totuși, rețeaua de spionaj industrial era atât de bine pusă la punct, încât cei de la biroul Tupolev n-au avut nicio problemă în a avea acces la toată munca de cercetare și proiectare a echipei franco-britanice.

Al doilea lucru care m-a impresionat în afacerea Zenit este caracterul ei exclusiv sovietic. Curios lucru, din moment ce sistemul sovietic a fost exportat cu copy-paste în fiecare țară cucerită din Europa de Est! Să luăm exemplul României: în 1947 a fost copiată echipa ȚSKA Moscova, care la români a primit numele ASA București (Asociația Sportivă a Armatei, mai cunoscută în epocă – nu știu de ce! – sub numele ”CCA”, Clubul Central al Armatei), schimbat în 1961 în Steaua București; în 1948 a fost copiată echipa Dinamo Moscova, cu aceeași strategie folosită de sovietici în 1923, când au furat câteva echipe populare moscovite și le-au ”trecut” în patrimoniul Ministerului de Interne (la copiatorii români, aceste echipe au fost Maccabi București – cunoscută și ca ”Ciocanul București” - și Unirea Tricolor București, care, după ”fuziune”, au devenit Dinamo București). O soartă stranie a avut-o copia românească a echipei Lokomotiv Moscova, care n-a putut fi făcută, pentru că în România deja exista o echipă ”feroviară”, e vorba de Rapid București (care n-a fost niciodată în grațiile regimului comunist din România, tocmai din acest motiv, că nu era o creație a lui). Dar în Bulgaria vecină, poate și datorită limbii, copiile au urmat și mai fidel originalele sovietice: CSKA Sofia, Dinamo Sofia, Lokomotiv Sofia... totul cum scrie la carte! Bunînțeles că nici acolo nu convenea nimănui să facă pe imitatorii de mâna a doua, din moment ce aveau tradițiile proprii, iar în 1957 au reușit să scape de detestatul ”Dinamo” din numele echipei și să revină la Levski Sofia, cum fusese înainte de cucerirea sovietică. În România s-a încercat același lucru în 1990, dar a fost un eșec: comunismul a prins mult mai bine la români decât la bulgari.

Totuși, Zenit n-a existat nicăieri în afara Uniunii Sovietice. Explicabil, dacă avem în vedere caracterul secret al asociației și destinația ei specială: ce interes aveau sovieticii ca sateliții lor să-și dezvolte propriile industrii de armament și spionajul industrial aferent?! Evident, din punctul lor de vedere aveau dreptate. Și atunci, și acum, că Rusia a redevenit al doilea exportator mondial de arme, după Statele Unite. Iar echipa Zenit Sankt Petersburg e iar campioana Rusiei și o forță temută în Europa, mai ales că sponsorii echipei nu se știu, dar se șoptește ceva de Gazprom.

Uite cum vorbesc banii, săracii!

Niciun comentariu: