luni, 13 mai 2013

Românii din Rusia





Cineva nu prea deștept îmi spunea acum câteva zile: ”Tu, care-ai călătorit atât...” și mai departe mă întreba despre românii pe care i-am ”întâlnit” în Rusia și ce e cu ei acolo. Am de spus următoarele:

Unu: nu am călătorit mult. După criteriile mele, am călătorit foarte puțin, și mereu cu un buget de tot râsul, încât nu mă pot vedea altfel decât ca pe un sărac frustrat, care a ținut neapărat să scoată și el râtul din cocina strămoșească, deși n-avea resursele necesare. De mers, am mers mult pe munte, dar aia nu se cheamă ”a călători” și oricum pe munte nu sunt ruși. Nu la noi în țară.

Doi: habar n-am despre românii din Rusia, că eu n-am întâlnit niciunul. Am întâlnit români în Rusia, sigur, dar ăia erau turiști din București și din Constanța (adică bișnițari). Nu la ei se referea întrebarea!

Trei: tot ce știu despre românii din Rusia se reduce la câteva truisme. E vorba fie de urmașii celor care au rămas acolo din anii ’40 - ’44 (adică români prizonieri de război, plus civili deportați din Basarabia și Bucovina de Nord), fie de basarabeni sovietici plecați la muncă încă din anii ’80 și care s-au integrat între timp (și-au întemeiat familii etc), fie de expați români plecați tot la muncă (dar pe alte salarii) de prin anii 2000 încoace. Dacă mai sunt și alte categorii de români în Rusia, eu nu le știu.

Din punctul meu de vedere, având în vedere că Rusia este o țară multietnică, în care integrarea e mult mai ușoară decât într-o Polonie, Suedie sau Ungarie (țări monoetnice), e greu să-i mai consideri pe cei din primele două categorii ca ”români”. Ei au fost români, dar acum sunt ruși, ruși fără niciun dubiu, ”ruși fără rest”: rusa e limba în care și-au educat copiii, în rusește vorbesc cu consoartele, în rusește fac politică cu amicii de pahar. Dacă ar veni în România, ce i-ar aștepta aici?! (Întrebare retorică: nimic. Oricum, din România se pleacă, în România nu se vine! Nici chiar din Rusia...). Deci, singurii ”români din Rusia” ce pot fi luați în serios sunt expații care muncesc în multinaționale, în general la Moscova, și despre care eu nu știu aproape nimic, în afară de ceea ce se deranjează ei să scrie uneori, pe blogurile proprii sau în vreo revistă din România. Poate mă înșel, dar mie nu mi se par acești ”expați din Rusia” diferiți de alți expați români: aceleași povești pline de mândrie despre cum e să ai un salariu barosan, aceeași milă pentru fraierii care nu locuiesc, ca ei, într-o metropolă cu adevărat uriașă (aici, nimic de comentat), doar o mult mai mică dorință de a se stabili acolo forever. Un român stabilit la New York sau la San Diego nici nu vrea să audă de repatriere, pe când unul de la Moscova are, de obicei, planul să strângă destui bani și să revină în țară, unde să se bucure de ei.

A, da, și mai e o diferență, imensă: față de un expat român din Vest, ”expatul de Moscova” nu vorbește limba locului! Excepțiile sunt rare, și oricum, nesemnificative. Așa că, dragii mei securiști care-ncercați marea cu degetul, sfatul meu e să vă lăsați păgubași: n-o să găsiți voi ciripitori printre românii din Rusia! Cel puțin, nu prin intermediul meu, care și dac-aș vrea, tot n-aș putea să v-ajut. Nemaivorbind de faptul că nu vreau, că nu-s prost să mi-o iau peste ceafă aiurea, doar că vă e vouă lene să puneți osul la muncă.

Niciun comentariu: