Basarabia

Ani în șir am râs de români și de unguri. Românii nu știau decât minciunile naționale pe care le-nvățaseră la școală, în comunism (și pe care profesorul Boia le numește, duios, ”mituri”), iar ungurii se credeau deștepți, că auziseră de pe la părinți că alea-s minciuni, dar în schimb luaseră de bune propriile lor minciuni naționale (să le spunem ”mitologii”, ca să fim în acceași notă cu don profesor).

Dar uite că mi-a venit și mie rândul. Asta e!

Am crezut sincer că explicația aia cu numele teritoriului dintre Prut, Dunăre, Nistru și mare este fundamentată științific. Că, adică, cândva prin secolele XIII sau XIV, domnitorii nou-născutei Țări Românești aveau un soi de control (militar, politic, simbolic... cine știe?) asupra Bugeacului, și că de-atunci a rămas acelei pătrățele de pământ porecla ”Basarabia”, în amintirea dinastiei care domnise acolo, chiar dacă pentru puțin timp. Și că, pe urmă, denumirea s-ar fi aplicat, cine știe din ce motive obscure, asupra întregului teritoriu cedat Rusiei la 1812. Și, deci, nu e nimic jignitor să îi numesc pe cetățenii Republicii Moldova ”basarabeni”. Nu numai că nu-i jignesc, mă gândeam eu în capul meu, dar chiar îi flatez, că actuala Republică e sensibil mai mică decât ”Basarabia” de la 1812. Ca să fac o comparație, e ca și cum mi-ar zice mie cineva ”român mare”, în loc de ”român”!

Înainte de a merge mai departe, o precizare: prin ”Bugeac” înțeleg actualele raioane ucrainiene ale oblastului Odessa, din dreapta Nistrului, plus raioanele Republicii Moldova de la sud de linia (imaginară) Bender – Leaova, adică ceea ce se cheamă acum ”Regiunea de dezvoltare Sud” în jargonul administrativ de la Chișinău. Am terminat precizarea.

Ei bine, așa cum demostrează Marian Coman, în cartea ”Putere și teritoriu. Țara Românească medievală (secolele XIV – XVI)”, nici vorbă de vreo formă de control politic al dinastiei Basarabilor asupra Bugeacului. Nimic! Numele ”Basarabia”, aplicat Bugeacului, apare târziu de tot, pe hărți tipărite în Italia și Germania, și provine din crasa ignoranță a Europei Centrale față de geografia și toponimia Europei de Est. Inițial, Țara Românească apărea pe hărți ca ”Basarabia” (logic: țara dinastiei basarabe!), dar pe urmă i-a fost schimbat numele în ”Ungrovlahia” (iar logic: țara ”vlahilor” de lângă Ungaria), așa că denumirea ”Basarabia” nu mai denumea acum nimic. Deci au împins-o și ei mai spre est, în niște ținuturi despre care n-aveau nici cea mai vagă idee. Foarte interesante sunt și tribulațiile, pe hărți, ale Moldovei (numită la început ”Valahia”, incredibil! Nu asta am învățat la școală!), dar vă las să le descoperiți singuri. Merită!

Ergo: este jignitor să-i spui cuiva din Republica Moldova că e ”basarabean”, pentru simplul motiv că oamenii de-acolo nu și-au spus niciodată așa. Ei și-au spus întotdeauna ”moldoveni” sau ”moldovani”, ceea ce dealtfel afirmă, cu surprindere și nedumerire, însuși Miron Costin (găsiți citatul exact în cartea lui Coman). El, săracul, abia la studii, în Polonia, a aflat că un sfert din țara lui era cunoscută în Europa ca ”Basarabia” și că europenii (polonezi, în cazul ăsta), erau convinși că se numea așa pentru că fusese ”sub Basarabi”! Nici Miron Costin, nici moldovenii din Cetatea Albă sau din Chilia nu auziseră de-așa ceva, neam de neamul lor... și vorba aia, erau pe-acolo cam de multișor!

Nici mie nu mi-ar plăcea să mi se spună la Chișinău ”Bă, ungrovlahe!”. Bine, nici actualul ”Mă, țîgan împuțît!” nu-mi place, dar măcar cu ăsta m-am obișnuit și-l pun pe seama îndoctrinării sovietice (și, acum, rusești). Totuși, asta va trece, sper. Dar dacă le intră chișinăuanilor ”ungrovlahe” în cap... păi nici nu le mai iese!