luni, 15 iulie 2013

Pariul lui Pascal


Zice Oterul, strangand cu barbatie halba intre degete (unul era chiar cel cu verigheta): “Ba, tu ai auzit de Pariul* lui Pascal?”. M-am uitat la el cu mila: “Nu, ma, n-am auzit, ca sunt prost”. S-a rasucit: “Nu fa pe sensibilul cu mine; dac-ai auzit, de ce nu crezi ca Pascal are dreptate?”. “In primul rand, nu cred ca un Blaise Pascal putea fi atat de tampit incat sa spuna o asemenea gogomanie ca Pariul ala; in al doilea, rand, daca totusi a spus-o, la betie sau cu seringa-n vena, atunci mi-e sila de el. Orice copil de gradinita poate demonta Pariul din douazeci de cuvinte”.

Nu, ca se enervase si Oterul: “Poftim, demonteaza-l” (era destul de ciupit, de obicei Oterul e mai ager la minte. Ma rog, mai ager de-atat, in orice caz). “Pai, Pariul pleaca de la premiza ca Dumnezeu e un dobitoc. Un nataflet usor de prostit de catre orice gainar. Daca eu nu cred in El si doar ma fac cum c-as crede, Pariul imi spune c-o sa castig viata vesnica. Prostindu-l pe Dumnezeu in fata. Nu, mersi, I don’t buy it: daca Dumnezeu exista, categoric nu poate fi fraierit in asemenea hal”.

Oterul se incurcase si-a dat-o la-ntors, dar deja nu-l mai ascultam, ma gandeam la ceva mult mai interesant: cum de el si cu mine am apucat-o pe drumuri atat de diferite? In fond, amandoi am primit educatii relativ asemanatoare (a lui fiind, totusi, mult mai ingrijita decat a mea, cel putin in privinta limbilor straine si a sporturilor). Mai mult, deschiderea lui spre lume este si a fost mult mai mare decat a mea: un globe-trotter vede altfel lumea decat un “crairist”! Totusi, iata-ne pe amandoi la varste post-hristice, el in gasca ortodoxa, eu in gasca atee, fiecare din noi la fel de convins ca se afla in gasca “corecta” (cea care nu se afla in eroare), fiecare dintre noi simtind compasiune si perplexitate fata de alegerea celuilalt.

Deci asta e intrebarea. Dar care e raspunsul? Sper ca l-am gasit: eu cred ca raspunsul e “momentul intalnirii cu biserica”. Din acest motiv Oterul si cu mine am ales cai diferite (opuse!) in problema religiei: pentru ca fiecare dintre noi a intalnit religia in alta perioada a vietii. De aici, drama.

Pentru mine, care am radacini taranesti mult mai puternice decat Oterul, religia (in forma ei de ortodoxie) a fost o prezenta constanta si plictisitoare de cand ma stiu. Eu n-am avut nimic de aflat, nimic de descoperit, niciun “regat al cerului” de cucerit: mi s-a dat totul moca. De fapt, mi s-a bagat pe gat. A asista la slujbele duminicale, la sarbatorile religioase de peste an si la serviciile religioase personalizate (botezuri, cununii, inmormantari, parastase) a fost pentru mine ceva cu totul banal, pentru care nu trebuia sa fac vreun efort: nu un privilegiu, ci o obligatie. Plus o dubioasa alaturare spatiala: intre gradina noastra si gradina bisericii nu era nici macar gard!

Cazul Oterului a fost cu totul opus: ca orasean “nascut”, biserica (in sens de “serviciu religios”) nu era o prezenta cotidiana, ci un eveniment rar. Pe de alta parte, datorita comunismului, biserica avea si atractia fructului oprit, pentru ca, din punct de vedere al carierei, nu “dadea bine” sa pari prea asociat cu religia in general si cu biserica in special (ca sa nu mai spun de bisericile neoprotestante! Alea erau trambuline spre puscarie, direct). Ergo, pentru Oterul, religia a fost o descoperire a adolescentei tarzii, o “emancipare” fata de evolutionismul mecanicist invatat la scoala si o regasire a dimensiunii spirituale a eului propriu. Inteleg asta.

Dar il rog pe Oter sa ma inteleaga si el pe mine: ce “dimensiune spirituala” sa gasesc in religie, cand eu mi-am inceput educatia sexuala cu fata popii?!



*Pascal's Wager (am luat definitia din wiki si o copiez aici pentru cei carora nu le-a placut cartea):

The Wager uses the following logic (excerpts from Penseés, part III, §233):
  1. "God is, or He is not".
  2. A Game is being played... where heads or tails will turn up.
  3. According to reason, you can defend neither of the propositions.
  4. You must wager. (It's not optional.)
  5. Let us weigh the gain and the loss in wagering that God is. Let us estimate these two chances. If you gain, you gain all; if you lose, you lose nothing.
  6. Wager, then, without hesitation that He is. (...) There is here an infinity of an infinitely happy life to gain, a chance of gain against a finite number of chances of loss, and what you stake is finite. And so our proposition is of infinite force, when there is the finite to stake in a game where there are equal risks of gain and of loss, and the infinite to gain.

Un comentariu:

Oterul spunea...

Sint de acord ca in "Dianei nr. 4" eram pe ulei si ca discutia era poate nepotrivita. Oricum, mi-a placut ce ai scris cu intilnirea fiecaruia dintre noi cu religia in alta perioada a vietii. Asta poate deveni un subiect pentru alta poveste (mai ales ca eu nu m-am intilnit cu religia ci cu Dumnezeu).

Citez de mai sus:
“Pai, Pariul pleaca de la premiza ca Dumnezeu e un dobitoc. Un nataflet usor de prostit de catre orice gainar. Daca eu nu cred in El si doar ma fac cum c-as crede, Pariul imi spune c-o sa castig viata vesnica. Prostindu-l pe Dumnezeu in fata. Nu, mersi, I don’t buy it: daca Dumnezeu exista, categoric nu poate fi fraierit in asemenea hal”

Dar acum, daca recitesc pariul, copiat de tine insuti la sfirsit, nu vad partea in care zice ca il prostesti pe Dumnezeu?! Cel mai probail este doar evaluarea lui Pascal care te-a deranjat!

Pariul este mult mai simplu: "Dumnezeu exista sau nu exista".

Pe mine ma intereseaza doar partea filozofica a pariului, lasind la o parte originea lui (a fost spus sau nu de Pascal) sau interpretarile de genul cu "prosteala".

Inteleg ca nu ti-a placut evaluarea lui Pascal (sau a cui o fi). Asa ca te rog sa evaluezi tu insuti ce ai de cistigat sau pierdut la sfrisitul vietii daca ai crezut ca Dumnezeu exista. Si la fel pentru varianta in care nu ai crezut ca exista.