Fagaras, iulie 2013

Ma gandisem la niste titluri ceva mai spectaculoase, gen “Din valea Topologului in valea Avrigului” sau “Custura Saratii atacata din sud”, ba chiar “Da, exista Fagaras fara Nea Toma!”, dar mi-am dat seama ca toate aceste titluri au un defect comun: nu transmit ceea ce vreau eu sa spun.

Iar ceea ce vreau sa spun este simplu ca vaca: ne-a iesit un traseu foarte bun, pe o “fereastra” nemaipomenit de norocoasa de vreme buna. Ceea ce, pentru un an impar ca 2013, e o chestie! In plus, am bifat trei cabane noi (Cumpana, Negoiu, Poiana Neamtului) si am revazut una deja bifata (Barcaciu), peste care anii au trecut ca si peste noi. Adica fara mila, dar si cu unele inteleptiri (pentru noi) si imbunatatiri (pentru cabana).

Pe scurt: plecam joi din Bucuresti, ajungem la barajul Vidraru, o luam cu viclenie in stanga (prin tunel), nu in dreapta pe Transfagarasan, si dupa o ora de drum forestier ajungem la cabana Cumpana, pe malul vestic al lacului (toate celelalte cabane sunt pe malul estic). Acolo, ce sa vezi? O fata dadea cu matura! Am innebunit toti: maieu negru, colanti negri, fese de exceptie, ceva de manual. Am dat-o dracului de viata si-am trecut pe bere, apoi ne-am culcat. Nu stiu ce vise au avut altii, ca eu am dormit cu Yonel, dar pot sa zic ca a doua zi Julius, sarmanul, avea cearcane: “Toata noaptea am asteptat sa se milostiveasca de mine si sa-mi intre-n camera. Jenica, oricum, era la plimbare, ca doar era ora lui: 03:30. Dar n-a venit, oh, cruda!”. A doua zi s-au lamurit misterele: duduia era pe felie cu directorasul cabanei, un nene pe la 60 de primaveri, cu-apucaturi de baiat rau. La ora 08:00 a dat desteptarea la toti oaspetii cabanei, pe motiv ca el “are grup” in ziua aia si trebuie sa deretice. Sa fie sanatos, noi am oftat adanc aruncand o ultima privire perechii celeia de fese si-am plecat pe traseu. Nu inainte de a-l zori cu rautate pe Jenica, ce zabovea excesiv in fata cabanei, nu se stie de ce.

Drum forestier, apoi padure plina de taieturi, prin care am pierdut de cateva ori marcajul (triunghi rosu), dar in cele din urma am iesit in gol alpin, pe varful Clabucetul. De acolo am luat un fel de traseu de semi-creasta, care ba ne baga in padure, ba ne mai scotea la gol, ba ne baga in gura cainilor de la stani. Care au fost de treaba, fata de aia din Leaota: aia sunt fiare! Bine, si ciobanii de Leaota sunt niste neica-nimeni, fata de ciobanii de Fagaras. Alta rassa!

Sub Clabucet am intalnit si alt marcaj (dunga albastra) care era sa ne bage mortu-n casa: cand am ajuns sub varful Marginea, Jenica a sarit cu gura pe noi sa urmam banda albastra (spre muntii Comarnicii, Florea, Podeanu) si sa iesim direct in varful Negoiu, dinspre sud.

 Era insa in minoritate, asa ca noi am avut castig de cauza: am urmat triunghiul rosu, care ne-a coborat in valea Topologului, urmand ca sambata sa urcam iarasi. Democrat adevarat, Jenica a respectat decizia majoritatii, nu fara a protesta furios: “Urc ca sa cobor?! Fir-ar a dracului de prostie omeneasca, ca nu se mai vindeca specia asta odata!”. Noi ne-am facut ca nu-l auzim, ca nimeni n-a castigat, vreodata, o disputa verbala cu Jenica. E adevarat ca nimeni nici n-a inceput vreuna.

Am campat la confluenta dintre Izvorul Negoiului si Izvorul Scarii, unde am terminat, din greseala, vodca lui Julius. Tot din greseala s-a dus si toata tuica lui Yonel, ba chiar si afinata.

Asa e cu greselile astea! Apropo, chestia cu “greseala” nu e a mea, e a lui Jenica. Sa-i recunoastem meritele!

Sambata ne-a iesit sufletul pana sus, in Caldarea Baltii.

De acolo a fost mai rau: am scos ochii ca melcii la urcarea spre Custura.

Daca era dupa mine, il dadeam dracului de varf si ne duceam binisor tot la vale (nu aveam nimic impotriva nici daca mergeam spre vest, spre Saua Scarii!), dar n-am avut cu cine: toata trupa-n par si-a aruncat rucsacii pe jos si s-a bulucit spre Negoiu, la poze. Laba. M-am dus si eu, ce era sa fac?!

Am ajuns la timp ca sa-l vad pe Jenica balaganind o sacosa de 1 leu, din care a produs ciocolata si biscuiti, din care ne-am omenit amandoi. In timpul asta, Julius facea pe eroul cu polonezele, iar Yonel facea pe bolnavul: cica ii era rau de la altitudine, nu de la tuica de aseara!

Ne-am intors la Custura si de acolo am coborat in Caldarea Saratii, un fost lac glaciar, actualmente colmatat, excelent loc de campare (chiar superb, la drept vorbind). Jenica racnea disperat dupa noi, care eram in fata, incercand sa ne faca semn sa ramanem acolo, ca prea era servita, dar Julius s-a facut fudul de urechi si i-a dat bataie pe poteca (triunghi albastru), ca s-ajunga la cabana, la Negoiu.

Stia el ce stia! Intr-adevar, acolo m-a gasit pe mine, consumand bere de la Nea Serban.

… si a venit noaptea a treia. Yonel, momarlan adevarat, a dormit sub cerul liber, iar Julius si cu mine ne-am provocat norocul: am dormit in camera cu Jenica! Am avut o noapte oarecum linistita, in sensul ca Jenica nu s-a flendurit pe usa si inapoi decat de patru ori: de doua ori la pipi (toaleta e la parter, pe jos e parchet, iar el era incaltat cu bocanci), o data la plimbarea de noapte si o data pentru ca isi uitase ceasul. Cand am vrut sa-l certam, dimineata, ne-a raspuns foarte mirat: “Pai, vad ca voua nu v-a fost somn, de-ati pandit toata noaptea ce fac eu, in loc sa dormiti!”.

Co’ect!

Duminica am fost la Barcaciu, in doua ore jumatate, si jos la Poiana Neamtului, in alte 90 de minute. Acolo ne-am gasit cu Calin, am mancat la cabana (copios) si-am plecat. Pe drum, Calin ne-a explicat idolatria lui Julius fata de “Nea Nicu” si de Hitler: “Nu se preface, nebun a fost de cand il stiu. Daca lua si el bataie de la mineri, cum a luat domnu’ Golovei, vecinul nostru, nu mai era asa voios la cap!”.