Dăm cuvântul interlocutorului nostru V.P., coleg de
suferință (ne-am cunoscut la doctor, la coadă la psihiatrul ce ne tratează pe
amândoi de alcoolism; uite-așa își face omul prieteni!) care-a călătorit
extensiv în Donbas pe vremea când era și el om, adică avea un job, o familie
și-un rost în viață. Iată ce aflăm:
”Donețkul e șmecherie, dragul meu, adică, mă rog, era. Se
câștigau și se cheltuiau bani, nu era problemă, trebuia să fii chiar prost să
rămâi pe dinafară, sau, mă rog, cinstit. Ca pe la noi, la Galați (V.P. a fost gălățean și-apoi a devenit bucureștean – nota mea),
înainte să se privatizeze combinatul, când toată lumea avea de muncă și de
furăciune, Doamne, când mă gândesc ce-am fost și ce-am ajuns! Păi de-abia
așteptam să mă trimită patronul în delegație la Donețk, că nu voia niciun coleg
să se ducă, de proști ce erau: toți cu limba scoasă după Germania sau după
Paris, niște dobitoci! În Donețk era viață. Treaba o terminam repede, că le
dădeam la oameni dreptul, ne-nțelegeam, semnam hârtiile, pa și pusi! Ieșeam pe
bulevard, pe Pușkin sau pe Artema, și ăla eram: aveam de unde alege, spărgeam
banii, nu mă uitam! Păi stai să-ți zic...” (aici
V.P. a luat-o pe miriște, l-am întors spre subiect):
”N-am fost chiar în toate barurile, dar aproape. Aici e o
chestie, că în Donețk, da’ ce zic eu, în tot Donbasul, că nu prea e ca la noi, să stea omul la masă, mai bea ceva, mai mănâncă, mai
povestește, iar mai bea, și tot așa; acolo e clară chestia, cine bea, bea, iar
cine mănâncă, mănâncă! Tineretul e grămadă în mall-uri, care-s foarte mari și
aglomerate (era unul, Donețk City, ziceam că nu mai ies de-acolo), muncitorii
sunt mai mult cu fast-food-urile, iar barurile și restaurantele sunt pentru
șmecheri și pentru fetele lor de consumație. Eu, de exemplu...” (iar a trebuit să-l opresc, l-am întrebat de
un ”bar popular”. V.P. a căzut pe gânduri):
”Așa, dacă mă iei repede, nu-mi vine în cap decât Koko
Bar, undeva, ca să zic așa, mai spre periferia centrului. Acolo am descoperit
cea mai bună bere ucrainiană, Obolon brună, preferata mea, da’ nu asta voiam
să-ți spun. Altceva, uite: sunt cumva ciudați,
rusofonii ăștia care se cred ucrainieni și nu vorbesc de altceva decât de
fotbal și mai ales de Abramovici. Cred că vreo șase ore am stat în Koko la
vorbe și la bere, da’ nimeni n-a zis nimic de președintele lor, sau de primul
ministru, sau, mă rog, de careva din guvern; Abramovici și iar Abramovici, de
zici că ăsta era ză fazăr and the mazăr și nu doar un baron local. Păi, la noi,
după șase ore de bere brună, cu alcool șapte la sută, lumea se ia la bătaie pe
chestii gen Băsescu, nu pe alte prostii! La ei, nimic, de parcă guvernul
central era la pădure”.
După cum se vede în prezent, chiar era. Păcat!
text aparut in numarul 22 din 2014 al revistei "Catavencii"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu