De ce există Cloverfest?

Asta chiar că e o întrebare cu dus și-ntors: cum, mă?! Cum adică, de ce ”există”? Păi există pentru că am vrut eu să existe, d-aia ! Eu, sau mai exact noi, că nu sunt singur, suntem un grup de prieteni, și toți am pus osul ca să ”existe” festivalul. Acum e clar?

Păi, scumpul mieu Haripă, nu e prea clar. De ce n-ați continuat frumoasele voastre reuniuni ca și până atunci? De ce ați decis să le transformați într-un festival deschis publicului larg, unde, inevitabil, nu îi mai cunoașteți pe toți participanții, și deci se pierde atmosfera aia de gașcă de prieteni, de până atunci. Deci, de ce?

Meschinule, ai zice tu dacă ai putea să zici, dar pentru că n-ai cum, nu-ți rămâne decât să te bazezi pe imaginația mea (în care oricum n-ai nici un pic de încredere). Dacă toți am gândi la fel de meschin ca tine, nu s-ar mai face nimic pe lumea asta! Auzi la el, că ce ne veni să permitem și altora să ia parte la ceva atât de mișto cum e Cloverfest! Deci pe logica ta, domnule Gikă, tu ar trebui să scrii pe blog și să citești numai tu, fără să permiți și necunoscuților să-ți cunoască înțelepciunile! Nu te supăra, dar ești complet sisi, ”scumpul mieu”!

Haripă, știi cât te respect eu, dar de data asta aberezi. Eu nu scriu pe blog ca să mă citească nimeni (deși, după câte comentarii vad, cam asta e situația), ci tocmai ca să mă citească cât mai multă lume. După cum vezi, blogul se numește Berile de Aur. Nu e clar că l-am botezat așa din frustrare? Eu aș fi vrut să-mi fie cartea citită, nu blogul, dar lumea s-a schimbat față de cum o știam eu, și acum cititorii de bloguri sunt cu mult mai mulți decât cititorii de cărți. Ergo, eu ca blogger sunt un fel scriitorache ce și-a ratat debutul. Ție ce nu ți-a ieșit pe lumea asta, de te-ai apucat de Cloverfest?

Băiete, ești prost. Eu n-am avut de luat nici o ”revanșă de notorietate”, mă. Eu m-am înhămat la ceva ce puțini oameni de pe lumea asta au încercat vreodată, și încă mai puțini au reușit: să salvez o comunitate. Satul Muscel era unul din zecile de mii de sate condamnate la regres și extincție. Nici acum nu e salvat sută la sută, dar șansele i-au crescut (substanțial, îndrăznesc să spun). Ei mureau încetul cu încetul, eu plesneam de energie și de idei. Eu aveam și am zeci de prieteni care le au cu muzica, dar cărora nu le prea prisosea publicul (ca și ție, mă !); la musceleni n-ajungea nimeni, niciodată, afară de popa cu botezul. Acum pricepi? A fost o situație win-win. Eu, pentru mine personal, doream acțiune; pentru Muscel, vizitatori, oameni care să descopere satul și să nu-l lase să moară; pentru amicii mei cei artiști, public care să-i asculte; pentru amicii mei cei netalentați la ceva anume (ca tine, de pildă), un eveniment anual unde să se distreze, să bea, să manânce, să cunoască gagici faine, să vadă și alte locuri decât interioarele cârciumilor. Acum înțelegi cum a crescut în mintea mea conceptul Cloverfest?

Înțeleg că-ți bați joc de mine, băi Haripă. Adică tu voiai să faci pe șeful și pe marele organizator, și ăilalți să-ți asculte ție indicațiile prețioase; voiai să crească prețul terenurilor din Muscel, și d-aia ai adus tu ”vizitatori care să descopere satul”; voiai cotă-parte din albumele muzicale pe care le lansează amicii tăi; voiai să faci codoșlâc și să mă-nsori pe mine, probabil c-ai luat șpagă de sor-mea, că ea-i disperată să mă vadă însurat, să mă ia careva de pe capul ei. Bun băiat ești tu, băi Haripă, băi!

Gata, cu asta m-ai supărat grav. Ți-am ridicat viza de Muscel: dacă îndrăznești să calci p-acolo, ești pe cont propriu. Să nu zici că nu ți-am spus.