joi, 16 septembrie 2010

Raport 2009: azi, Rodnei


E-adevărat că mai fusesem în munții Rodnei, dar tocmai în 1995... alte vremuri. Așa c-am plecat iar în 2009, în ideea că masivul ăsta e-atât de departe de București, că îl vezi de două ori în viață și ți-ajunge. Se pune întrebarea: nu-ți ajunge să-l vezi o singură dată?! Păi, nu prea. Mergi o dată și nu înțelegi nimic din el, abia a doua oară vine figura ’oață, ca să zic așa. În cazul nostru, figura asta ’oață a venit la sfârșit, când am coborât de pe Pietrosu. Dar mai bine s-o iau cu începutul.

De la București până la Borșa e o zi întreagă de mers, și asta cu condiția să fii bun șofer și să ai și-o mașină țeapănă pe mână (nu e cazul meu, dar e cazul prietenilor). La Borșa ne-am tras la o pensiune, seara, iar a doua zi am luat un autobuz local care ne-a lăsat la Pasul Rotunda, și de-acolo, dă-i bătăie pe traseu. Pe dungă roșie, normal, că apucasem pe marcajul de creastă; seara eram la lac, la Lala Mare (știu, sunt multe ”la”-uri, dar ce să le fac eu?!).

De aici încolo nu mai e nimic interesant de povestit, adică să se fi întâmplat altceva decât se întâmplă totdeauna pe un munte reușit. Vremea a ținut cu noi, am izbutit să nu greșim traseul (minune mare!), am avut parte și de foc, în fiecare seară... mă rog, ca pe munte. În a patra zi ne trăgeam binișor în poze, sus pe Pietrosul Rodnei, și de-acolo am început coborârea spre Borșa. E, coborârea asta ne-a ucis!

Chestia e că diferența de nivel e foarte mare, aproape 2000 de metri; gândiți-vă ce-a însemnat pentru bietele noastre picioare, care numai odihnite nu se poate spune că erau, după patru zile de traseu (mers de dimineața până seara). Am crezut că ne dăm duhul până jos, în Borșa. Bunînțeles, singura noastră consolare era că ne tot întâlneam și cu unii care urcau... slabă consolare, că erau și niște șmecheri care urcau cu mașina. Chiar dacă pare greu de crezut, se poate ajunge cu mașina până la stația meteo de sub vârf! Evident, trebuie să n-ai nici o milă de mașina aia, altfel nu merge.

Nici nu-i de mirare că era vorba de o mașină de serviciu. Uite pe ce se duc banii contribuabililor, sireacii!

Un comentariu:

Cristache spunea...

Gica, problema a e ca esti bucurestean sadea ... si ca orice bucurestean esti mereu pe fuga (desi in cazu tau nu stiu de ce esti asa grabit ca mai tot timpu esti somer :-) ). Asa ca vezi muntii mai mult din alergare ... vezi, di-aia cazi prin prapastii ... si pe langa ca vezi putin intelegi si mai putin ... Poate ti se trage de la faptu ca alergi de nebun prin parcuri toata ziua in loc sa-ti vezi de treburi.