Mi-am găsit sufletul pereche

După Svejk, citit în adolescenţă, am terminat azi şi o carte cu schiţe de-ale lui Jaroslav Hašek. Pot spune că mi-au plăcut foarte mult, pe de o parte, şi că nu mi-au plăcut deloc, pe de altă parte. Din acelaşi motiv: l-am simţit pe Hašek foarte asemănător mie în unele privinţe, dar şi extrem de diferit în altele.

Puncte comune: omul era scriitor din vocaţie, nu unul fabricat; era ateu convins, în sensul că toate religiile i se păreau la fel de păguboase, dar cel mai mult îl călca pe nervi biserica dominantă a ţării lui, anume cea catolică; era un mâncău teribil şi un beţivan de mare calibru; avea o fire rebelă, imposibil de constrâns (dar şi lipsit de autodisciplină, din păcate); purta bretele; a scris enorm, dar a publicat extrem de puţin; şi-a bătut joc de toţi şi de toate, începând cu propria persoană şi terminând (binenţeles!) cu Dumnezeu din ceruri; a murit sărac-lipit şi dator-vândut.

Puncte de diferenţă: ca păreri politice, Hašek era foarte de stânga; se pare (nu s-a demonstrat 100%, dar e foarte probabil) că era bisexual; după moarte, scrierile lui au fost traduse în peste 60 de limbi (practic, în toate limbile scrise ale lumii; bine, ştiu că eu încă n-am murit, da’ zău că nu prevăd o asemenea perspectivă!).

Vă-ntrebaţi, poate, dacă merită citită cartea lui de schiţe (“Serata abstinenţilor sau distracţie americană”). Din punctul meu de vedere, merită, desigur: eu am râs la multe dintre schiţe, şi asta nu mi se întâmplă des (în general, autorii de umor sunt oameni foarte trişti). Necazul e că nu poţi să nu remarci un fel de “aer de familie”: Jaroslav Hašek, Jerome K. Jerome, Mark Twain, George Ade, Jiří Brdečka, Jerry Seinfelt, Woody Allen, Bernard Shaw, toţi par ieşiţi din acelaşi ou. Pe bună dreptate, că oamenii, oricât de diferiţi ar fi, fac cam aceleaşi tâmpenii, iar pentru a le sesiza dimensiunea umoristică, autorii au structuri mentale asemănătoare. Vorba lui Feydeau: “Să scrii o comedie e cel mai uşor lucru din lume. Iei cea mai tragică situaţie şi-i scoţi în relief partea grotescă”.

Mda… o fi uşor, nu zic, dar parcă văd că la ce scriu eu n-o să râdă nimeni. Ce, ţie-ţi vine să râzi citind postul ăsta?!