Secretele unei cărţi

Am luat cu împrumut şi-am citit cartea ”Pe meridianul Yamato” de Florin Vasiliu. Până aici, nimic deosebit: o carte de călătorie ca oricare alta, cu eternele uimiri ale românului (provincial prin definiţie, cel puţin la nivel european) în faţa alterităţii; în acest caz, Japonia.

Ceea ce este deosebit urmează acum, dar nu în privinţa conţinutului cărţii (deşi am găsit şi aici destule clou-uri), ci în privinţa aspectului: impecabil tipărită şi legată, cartonată, cu supracopertă galben-strălucitor, cu ilustraţii, cu semn de carte tip ”şnuruleţ”... măi să fie! Mă uit la anul apariţiei: 1982. Mă uit la editură: editura Sport-Turism. ISBN: n-are. O notiţă pe penultima pagină: ”Lucrare executată sau comanda nr.896 la Oficiul Economic Central „Carpaţi”, Întreprinderea poligrafică „Bucureştii-Noi”, str. Hrisovului nr. 18 A, sectorul 1, Bucureşti”.

Buun. Mai avem ceva?! Da, un post-scriptum din partea autorului, plasat după încheierea textului şi pagina de cuprins: ”P.S. Autorul rămâne îndatorat tuturor celor care îi vor împărtăşi impresiile, părerile, observaţiile proprii privind cartea, sau îi vor oferi materiale şi informaţii referitoare la viziunea privind spiritul japonez, utile pentru o eventuală ediţie a doua a prezentei lucrări. El se va strădui să se aplece cu răbdare asupra scrisorilor care sunt aşteptate pe adresa: Bd. Republicii 103, etaj 6, apartament 26, sector 2, Bucureşti, 70311”.

Ce deducem noi ca nişte cititori deştepţi, care ştiu ce-a însemnat perioada 1977 – 1989? Păi, deducem următoarele: Florin Vasiliu era un securist din generaţia mai tânără, care a fost trimis în misiune culturală în Japonia, pentru a scrie un fel de ghid iniţiatic pentru securiştii români care urmau să plece acolo. Desigur, această carte urma să fie ”cu circuit închis” (cum foarte probabil a şi fost), că doar nu trebuia să afle toţi flămânzii nivelul de trai al securiştilor!

Cu atât mai puţin al japonezilor... alde ”şoimii cozilor” puteau să trăiască şi cu adidaşi de porc, ce nevoie aveau de sushi?!