marți, 16 februarie 2010

Operaţiunea Moştarak


Ticăloşii! Au aşteptat special să plec eu la munte, la grătar şi ţuică fiartă, ca să fie siguri că nu apuc să comentez în timp real, şi abia dup-aia au lansat ofensiva! Incredibil! Sunt siderat de teama pe care posturile mele o inspiră la nivel planetar – păi cred că nenorocitul de McChrystal (Stan, cum îi zicem la bere) nici un pârţ nu trage, dacă ştie că eu sunt pe lângă un calculator şi-i pot dezvălui maşinaţiunile!

Bref: sâmbătă pe 13, când eu consumasem deja o juma’ de litru (de prune, nu de corcoduşe!), Stan al nostru a lansat operaţiunea Moştarak, de „pacificare” a sudului Afganistanului. Ideea era să ocupe orăşelele Marjah şi Showal, din Valea Helmand, unde domnii talibani se ţineau de trafic de droguri, şi-n felul ăsta să termine cu orice rezistenţă talibană din Afganistan. Îhî.

Păi ia să vedem cum stau lucrurile: avem o aşa-zisă “ţară”, numită Afganistan, a cărei stare naturală e războiul, fie civil, fie cu unul din vecini; avem o forţă multinaţională de ocupaţie, care şi-a propus democratizarea şi reconstrucţia „ţării”; avem o forţă de gherilă care se opune, concentrată în sudul Afganistanului (Helmand) şi dincolo de graniţă, în nordul Pakistanului; această gherilă îşi obţine banii din producţia şi comercializarea drogurilor.
Bun. Până acum, teribila ofensivă „pacificatoare” Moştarak a mers perfect, iar 15.000 de soldaţi guvernamentali, dotaţi cu cea mai bun echipament din lume, au învins 500 de talibani, înarmaţi ca vai de ei. Un succes incontenstabil.

Dar mai departe? Ce le va propune guvernul de la Kabul ţăranilor din sudul Afganistanului? Talibanii le propuneau: cultivaţi mac (Papaver somniferum, pe latineşte) şi cânepă indiană (Cannabis indica), din care noi facem opiu şi haşiş (sau marijuana, cum zic europenii), le vindem şi vă dăm partea voastră. Win-win, băieţi, ce ziceţi? Ţăranii ce să zică?! Îşi luau banul şi tăceau din gură (ce, te pui cu talibanii?).

Acum vine guvernul, care le va spune: băieţi, aţi scăpat de talibani, sunteţi liberi! Liberi să facem ce, vor întreba ţăranii. Păi, liberi să cultivaţi porumb, de exemplu, va spune guvernul. Bine, hai s-o facem şi p-asta, vor conceda ţăranii, şi vor pune porumb în loc de mac şi cânepă.

Dar când îşi vor vinde recolta vor lua cam între 1% şi 5% din banii pe care-i luau până atunci. Şi se vor supăra cam foarte rău. Şi vor trimite emisari peste graniţă, în Pakistanul de nord, unde se vor fi refugiat talibanii între timp, şi îi vor implora să vină înapoi.

Scenariu implauzibil? Domnilor, vă rog, puţin respect pentru precedentele istorice: asta s-a petrecut în Valea Beqaa, în Liban. Iar după cum prea bine ştiţi, acolo e război civil de prin anii ’50. Război cu bani din droguri. Droguri din culturile de mac şi cânepă cultivate în Valea Beqaa. Cultivate de cine? De ţărani, bunînţeles, că doar nu de Gabriel Liiceanu!

Pot să ştiu şi eu de ce alde ţăranii din Valea Helmand ar fi diferiţi de ţăranii din Valea Beqaa, când e vorba de parale?!

Niciun comentariu: