marți, 9 februarie 2010

Experiment cimpanzeu


De zeci de ani (literalmente: 30 şi ceva de ani pot fi numiţi ”zeci de ani” fără nici o exagerare, corect?) m-a uimit urmatoarea treabă: de ce părerea mea este sistematic ignorată, deşi am în mod clar dreptate? Lucru care este evident fie chiar atunci, fie se arată mai târziu?

Păi în ceaţă eram şi acum, dacă nu vedem pe Animal Planet experimentul ăla cu cimpanzeii. Din păcate, nărod fiind, am uitat numele (orice experiment poartă un nume, de obicei al celui care l-a imaginat şi l-a pus prima dată în practică). Un cimpanzeu mic în grad (adică pe o treaptă ierarhică inferioară, în cadrul grupului), e luat deoparte şi învăţat să extragă banane dintr-un dispozitiv, apăsând într-o anumită succesiune câteva butoane colorate. După învăţare, cimpanzeul mic e reintrodus, cu tot cu dispozitiv, înapoi in perimetrul grupului său.

Evident, micul cimpanzeu nu aşteaptă ca prostul orele fixe de masă, ci se îmbuibă după pofta inimii cu bananele din maşinărie, pe care numai el ştie să le scoată. Ceilalţi cimpanzei nici gând să se uite cum face, ca să scoată şi ei banane! Nu, domnule, mai bine rabdă de foame, decât să înveţe de la ăla micu’! Păi, cum?! Încearcă cel mult să-l fugărească şi să-i ia bananele, dar nicidecum să observe cum face!

Când experimentul a fost repetat, folosindu-se de data asta un cimpanzeu alfa (cu statut social superior), rezultatele au fost exact contrarii: toţi s-au adunat în jurul lui să vadă cum face să scoată banane, şi în mai puţin de jumatate de oră tot grupul învăţase algoritmul şi a golit dispozitivul.

În concluzie, mi-am zis, băgându-mi de ruşine capu-ntre urechi: nu contează ce spui, contează cine eşti, când spui ceva. Degeaba ai dreptate, dacă n-ai statut social superior, în cadrul grupului respectiv!

Exemplificare (tristă): de Revelion m-am luat la harţă cu mai vechiul nostru prieten Grecku (aka ”Stele”, după numele de personaj din Berile de Aur şi din Nea Nae). Care o fi, ne întrebam noi, titlul original al nuvelei lui Steinbeck, ”Oameni şi şoareci”?! Of Mice and Men, am spus eu, cu autoritatea filologului (dar cu statut social inferior în grup); Of Men and Mice, a spus Stele, cu autoritatea ignorantului (dar cu statut social superior). Evident, pariurile erau 100 la 1 în favoarea lui (numai gagică-mea credea în mine, da’ ce era să facă ea singură împotriva atâtor beţivi?!).

Vedeţi? Ăsta e necazul, şi fac pariu că v-aţi lovit de el de mii şi zeci de mii de ori până acum: funcţia bate gradul (în formularea domnului plutonier Potârniche, UM 02525 Breaza). Degeaba ştii, dacă nu eşti (formularea mea). Iar când, în sfârşit, ajungi să fii… atunci nu mai ştii nimic (formularea lui Laurence J. Peter).

2 comentarii:

amishor spunea...

Vin cu o completare la teoria ta (ma rog, la experimentul cu cimpanzeii) folosind personajee tale dar in alta imprejurare: pe munte, grupul ajunge la o rascruce. Gika zice dreapta, Stele zice stanga. Grupul merge dupa Stele ca are un statut social superior. Si astfel grupul, dupa ore si ore de mers, da de o fundatura din care trebuie sa se intoarca. A doua oara (sau hai sa zicem a treia oara, ca oamenii nu pricep din prima), grupul se mai ia dupa Stele? Nu. El isi pierde deci credibilitatea. Iar Gika, din membru inferior, va ajunge membru superior. Pana cand o va da si el in bara, of course.
Pe scurt: statutul social conteaza initial, dar factorii ulteriori pot schimba situatia.
Iar in cazul cimpanzeilor din experimentul descris de tine: ar fi fost suficient sa moara de foame un singur cimpanzeu, ca ceilalti s-ar fi luat dupa “cimpanzeul mic in grad”.

Intrebarea este: daca ai un statut inferior, astepti s-o dea in bara cel cu un statut superior ca sa ii iei locul? Sau poti totusi sa actionezi altfel?
O varianta ar fi sa te afirmi in cadrul grupului cand masculul alfa lipseste. Sau sa iesi in evidenta cu ceva extraordinar de puternic (iesi dintr-o limuzina, la brat cu Angelina Jolie).
Alte idei?

Mihai Buzea spunea...

@ amishor: eroare pe toata linia. nu cunosti psihologia comportamentului de grup. exemplificare: vara lui 2009, grup muntoman, muntii capatanii. parerea celui mai veteran si mai capabil membru al grupului (Andronache) a fost ignorata in favoarea parerii celor mai papagali din grup (Gika si Iulius), doar pe criteriul (penibil) al statutului social in cadrul grupului (Andronache, Bordeut si Macarie avand, oarecum, statut de "invitati", nu de organizatori). De unde incidentul Folea. Rusine perena!

Bref: in comparatie cu un individ singur, unui grup ii ia incomparabil mai mult ca sa invete ceva. Orice.