Baltik Republic

Să nu se creadă că Rusia dorește cucerirea Europei; asta a fost cândva. Armatele lui Alexandru I au ajuns la Paris, cele ale lui Stalin – la Berlin. În testamentul lui Petru scrie că trebuie să ajungă la Atlantic, dar între timp lucrurile s-au schimbat: pe vremea lui Petru nu exista America. Acest simplu fapt a schimbat atât raporturile dintre Rusia și Europa, cât și scopurile Rusiei. În plus, să nu uităm un lucru simplu, acum rușii sunt mult mai deștepți decât pe vremea lui Petru, atât oamenii de rând, cât și conducătorii. Ceea ce-și doresc cetățenii ruși e simplu: să trăiască mai bine. Ce-și doresc, însă, conducătorii Rusiei?

Pe scurt: finlandizarea Europei. Prin ”finlandizare” se înțelege subordonarea geopolitică a unui stat mic față de unul mare. Cu alte cuvinte, ăla micu’ să nu facă nimic de capul lui în materie de politică externă, ci totdeauna să-l întrebe pe ăl mare dacă îi dă voie. Să nu facă parte din nicio alianță militară. Să nu aibă inițiative personale la ONU. Să nu se bage în politica internă a celui mare (drepturile omului, chestii). Să nu fie prieten cu dușmanii ălui mare și nici dușman cu prietenii lui. Pe scurt, să șadă frumos pe cur și să tacă din gură, iar așa o să-i fie lui bine pe lumea asta. Că altfel... !

În scopul acestei finlandizări, Rusia va dărui Europei și ultimul măr otrăvit: exclava Kaliningrad. Cu același scenariu, de-acum cunoscut, exclava (rebotezată probabil ”Baltiskaya Respublika”, pentru a se evita asocierea cu numele sinistru a lui Kalinin) va fi acceptată la un moment dat în UE, cu întreaga ei populație 100% rusească. În fața acestui ultim gest de prietenie, Europa va cădea în cur ca proasta: ”Uite, bă, rușii! Ce băieți buni, ce democrați! Ia să ne mai slăbească americanii și polonezii cu NATO ăla al lor! Ce nevoie avem de NATO, ca să ne apere de cine?!”. Nu trebuie mai mult. Prin faptul că Republica Baltică există ca stat independent și devine membră UE, întreg edificiul NATO e sabotat, plus principiul statelor naționale care compun acum UE: dacă rușii permit secesiunea în Federația lor, noi de ce să n-o permitem în Uniunea noastră? Ce, ne dau rușii lecții de democrație?!

Cu această ultimă mutare pe eșicher, falsa retragere rusească se încheie. Acum, Moscova nu are altceva de făcut decât să aștepte greșelile adversarului, care vor veni puhoi: certuri nesfârșite în cadrul NATO și (probabil) dezagragarea Alianței, tot mai proasta funcționare a Uniunii Europene, lovită pe două fronturi (retragerea din Uniune a statelor performante și înflorirea mișcărilor secesioniste în cele sărace și tembele, gen România, Grecia sau Spania), iar în cele din urmă, instaturarea unui nou raport de forțe între Rusia, Europa și America: dezorientați și disperați, europenii își vor proclama neutralitatea politico-militară și ”alianța economică” cu Rusia. Exact cum era Finlanda între 1945 și 1991. Finlandizarea Europei!

Că totul nu e decât praf în ochi, europenii n-o vor înțelege decât mai târziu. Întrebarea e: cât de târziu? La această întrebare ne poate răspunde o altă posibilă mișcare secesionistă din Federație, și anume Republica Don (Donskaya Respublika).