Un
cârnat labagiu îi pune mâna pe cur prietenei tale. Ce faci? Dacă tipul nu-i mai
greu ca tine, îl articulezi (jap, jap!). Dar dacă ăla e-nsoţit de-un amic de-al
lui? Îi articulezi pe-amândoi, (jap, jap!), dacă ai sânge-n tine şi credinţă în
ce te-a-nvăţat sensei. Dar dacă prietena ta e mulatră? În cazul ăsta,
pui în scenă o piesă*, ca să rupi gura târgului cu lupta-ţi antidiscriminare.
Am s-o zic
de-a dreptul: ideea este bună, execuţia-i minciună. Categoric, era nevoie şi în
România de un discurs (text dramatic, în cazul ăsta) despre discriminare, unul
sincer şi fără pudibonderii cretine, dar din păcate autoarea îl ratează
complet, dintr-un exces de zel, aiurea cu drumul. Concret, draga de autoare ia
o poveste principală (patron român, iubită mulatră, bodyguard ţigan, tată
retrograd (al lui), mamă unguroaică (a ei), etc.) şi vreo două secundare (moderator
de forum despre discriminare, unu, şi „poveste şcolară despre colega mea care e
ţigancă”, doi), le sparge pe toate în bucăţi, le aranjază într-un mozaic
fragmentat de multă mişcare scenică, şi piesa-i gata. Bine jucată de echipa de
actori, nimic de zis. Bine primită de public, iar nimic de zis. Discutată pe
toate părţile în lumea teatrului (unii dau cu ea de pământ, alţii o pupincuresc
viguros, pasional). Chestia e că pe mine nu m-a convins deloc şmecheria asta cu
iepurele scos din pălărie.
Textul e
adânc înfipt în actualitatea românească (Steaua, Rapid, Teodor Baconsky, Adrian
Cioroianu, Bănel Nicoliţă), aşa că semnul egal pe care-l pune între
discriminarea mulatrilor, pe de o parte, şi a ţiganilor, pe de altă parte, e total
tâmpit. În imensa lor majoritate, mulatrii născuţi în România fac parte din
clasa mijlocie, sau vor să facă parte din ea (adică au primit sau primesc o
educaţie îngrijită, care le permite să acceadă fără probleme în middle class).
Pe scurt, au aceleaşi şanse cu cetăţenii „albi” (români sau maghiari) din
mediul urban, şi categoric mai multe decât românii săraci de la ţară. Pe de
altă parte, cu ţiganii e o poveste cu totul, dar cu totul diferită, pe care o
ştim prea bine cu toţii, şi-i prea dureroasă ca s-o reiau aici, plus că nici
n-am spaţiu tipografic.
Be mic:
de unde până unde titlul piesei, care nu se pupă cu nimic din conţinut?! A, nu
zic că nu sună bine, dar asta nu-i suficient. Şi eu pot să-mi zic Obi-Wan
Kenobi, dar asta nu mă face cavaler, câtuşi de puţin.
Că dacă
eram, nu mă luam aşa de-o doamnă.
MIHAI BUZEA
*Google,
ţara mea, de Mihaela Michailov. Regia: Alexandra Badea. Cu: Désirée
Malonga, Andreea Grămoşteanu, Adriana Butoi, Liliana Pană, Alex. Gâtstrâmb, Radu Iacoban, Ştefan Lupu,
Răzvan Oprea, Toma Cuzin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu