luni, 18 februarie 2013

Un pas înainte, doi paşi înapoi: Google, ţara mea



Un cârnat labagiu îi pune mâna pe cur prietenei tale. Ce faci? Dacă tipul nu-i mai greu ca tine, îl articulezi (jap, jap!). Dar dacă ăla e-nsoţit de-un amic de-al lui? Îi articulezi pe-amândoi, (jap, jap!), dacă ai sânge-n tine şi credinţă în ce te-a-nvăţat sensei. Dar dacă prietena ta e mulatră? În cazul ăsta, pui în scenă o piesă*, ca să rupi gura târgului cu lupta-ţi antidiscriminare.
Am s-o zic de-a dreptul: ideea este bună, execuţia-i minciună. Categoric, era nevoie şi în România de un discurs (text dramatic, în cazul ăsta) despre discriminare, unul sincer şi fără pudibonderii cretine, dar din păcate autoarea îl ratează complet, dintr-un exces de zel, aiurea cu drumul. Concret, draga de autoare ia o poveste principală (patron român, iubită mulatră, bodyguard ţigan, tată retrograd (al lui), mamă unguroaică (a ei), etc.) şi vreo două secundare (moderator de forum despre discriminare, unu, şi „poveste şcolară despre colega mea care e ţigancă”, doi), le sparge pe toate în bucăţi, le aranjază într-un mozaic fragmentat de multă mişcare scenică, şi piesa-i gata. Bine jucată de echipa de actori, nimic de zis. Bine primită de public, iar nimic de zis. Discutată pe toate părţile în lumea teatrului (unii dau cu ea de pământ, alţii o pupincuresc viguros, pasional). Chestia e că pe mine nu m-a convins deloc şmecheria asta cu iepurele scos din pălărie.
Textul e adânc înfipt în actualitatea românească (Steaua, Rapid, Teodor Baconsky, Adrian Cioroianu, Bănel Nicoliţă), aşa că semnul egal pe care-l pune între discriminarea mulatrilor, pe de o parte, şi a ţiganilor, pe de altă parte, e total tâmpit. În imensa lor majoritate, mulatrii născuţi în România fac parte din clasa mijlocie, sau vor să facă parte din ea (adică au primit sau primesc o educaţie îngrijită, care le permite să acceadă fără probleme în middle class). Pe scurt, au aceleaşi şanse cu cetăţenii „albi” (români sau maghiari) din mediul urban, şi categoric mai multe decât românii săraci de la ţară. Pe de altă parte, cu ţiganii e o poveste cu totul, dar cu totul diferită, pe care o ştim prea bine cu toţii, şi-i prea dureroasă ca s-o reiau aici, plus că nici n-am spaţiu tipografic.
Be mic: de unde până unde titlul piesei, care nu se pupă cu nimic din conţinut?! A, nu zic că nu sună bine, dar asta nu-i suficient. Şi eu pot să-mi zic Obi-Wan Kenobi, dar asta nu mă face cavaler, câtuşi de puţin.
Că dacă eram, nu mă luam aşa de-o doamnă.

MIHAI BUZEA

*Google, ţara mea, de Mihaela Michailov. Regia: Alexandra Badea. Cu: Désirée Malonga, Andreea Grămoşteanu, Adriana Butoi, Liliana Pană, Alex. Gâtstrâmb, Radu Iacoban, Ştefan Lupu, Răzvan Oprea, Toma Cuzin.

Niciun comentariu: