Secesionism european vs secesionism rusesc

Dacă tot e să ne jucăm de-a futurologii, de ce să nu stricăm câteva vorbe pe secesionism, că și-așa e la modă, mai ales pe timp de criză: ce e mai simplu decât să te superi pe ceilalți copii și să le zici ”Io-mi iau jucăriile și plec!”, așteptând ca ei să te implore să rămâi? Surpriză: nu te imploră. Atunci?!

Să ne-nțelegem: sunt ”secesionisme” ce reușesc (independența Statelor Unite, de exemplu, este rezultatul unui proces reușit de secesiune față de Imperiul Britanic), dar sunt și ”secesionisme” care ratează (ca să rămânem la Statele Unite, Confederația nu a reușit secesiunea față de Uniune, iar Statele Unite au rămas... unite!). Există și un al treilea caz: divorțul amiabil. Mai aproape de noi, Cehia și Slovacia au trecut printr-un divorț de catifea, la fel Serbia și Muntenegru. Deci, variante există, nu e un tipar bătut în cuie.

Acum, în Europa, care sunt vedetele? Știu, sunt multe, dar iau numai patru exemple, dintre cele mai cunoscute: Catalonia, Scoția, Valonia, Secuimea. Fiecare dintre acestea are specificul propriu și șansele proprii de reușită. Să le luăm pe rând, dar mai întâi să vedem niște condiții generale ale procesului secesionist în sine.

Unu: voința secesioniștilor. Doi: voința ”centrului”. Trei: motivația economică. Patru: motivația politică. Cinci: motivația culturală. Șase: perspectivele ulterioare. După părerea mea, în funcție de aceste condiții se pot estima șansele de reușită ale unui proces secesionist.

Catalonia

Voința de secesiune: mare.

Voința Madridului: mare.

Motivația economică: Catalonia este ceva mai prosperă decât restul Spaniei, iar prin secesione, catalanii speră ca această ”bogăție” a lor să nu se mai scurgă spre alte zone din Spania, ci să le rămână lor. Deci, pe scurt, bogatul vrea să se despartă de sărac, ca să nu sărăcească și el.

Motivația politică: slabă (nu există ceva care să semene a persecuție din partea guvernului de la Madrid).

Motivația culturală: puternică (limba catalană există).

Perspective ulterioare: se decid la Bruxelles (dacă secesiunea reușește și Catalonia independentă e dată afară din Uniune, atunci perspectivele sunt sumbre).

Scoția

Voința de secesiune: mică.

Voința centrului: mică.

Motivația economică: Scoția este mai săracă decât Anglia, dar dacă se pune problema împărțirii resurselor petroliere din Marea Nordului, atunci lucrurile se pot inversa. Bref: săracul vrea să se despartă de bogat, sperând c-o să se îmbogățească pe cont propriu.

Motivația politică: slabă.

Motivația culturală: aparent slabă (nu există o limbă scoțiană vie), dar istoria a fost mereu conflictuală între scoțieni și englezi.

Perspective ulterioare: interesante, pentru că dacă la obținerea independenței scoțiene, Marea Britanie va fi oricum exclusă din Uniune, atunci Scoția nu pierde nimic, dimpotrivă, va putea să adere la Uniune pe cont propriu.

 

Valonia

Voința de secesiune: mică.

Voința centrului: zero (în acest caz, ”centrul” nu există).

Motivația economică: zero.

Motivația politică: puternică (Belgia este o țară atât de prosperă și lipsită de probleme, încât și le crează singură. Ce altă țară putea funcționa bine-mersi fără guvern timp de un an și jumătate?!).

Motivația culturală: puternică.

Perspective ulterioare: foarte interesante, pentru că sediul Uniunii e la Bruxelles, oraș valon aflat pe teritoriu flamand. Deci, în cazul unei secesiuni (desigur, sub forma divorțului de catifea), ambele țări ar rămâne automat în Uniune.

Secuimea

Voința de secesiune: mare.

Voința centrului: foarte mare.

Motivația economică: Secuimea e ceva mai săracă decât media pe România, dar nu cu mult, iar resurse naturale nu există, în cantități semnificative. Aici e un caz aparte: săracul care vrea să se despartă de leneș, în speranța îmbogățirii pe cont propriu.

Motivația culturală: foarte puternică.

Perspective ulterioare: ca și în cazul Cataloniei, totul se decide la Bruxelles (perspectivele sunt sumbre dacă noul stat independent secuiesc e dat afară din Uniune).

După cum se vede din aceste patru exemple, situații secesioniste există în Uniunea Europeană, iar între ele sunt mari diferențe, dar au ceva în comun: sunt vizibile. Despre ele se discută, se aud păreri pro și contra, sunt procese în desfășurare, puse în mișcare de oameni vii, de cetățeni cu interese și concepții diferite, de cele mai multe ori opuse.

Nimic asemănător în Rusia. Nici o voce secesionistă nu răzbate de sub capacul ”oalei rusești”. Dar, iaca minune, dacă în Europa s-ar pune în mișcare sarabanda secesiunilor, hop că ne-am pomeni că și-n Rusia sunt mișcări secesioniste, una mai cu moț ca alta. Aproape că pot să pun pariu și cum o să le cheme pe viitoarele republici secesioniste din Federația Rusă: Republica Baltică (Baltiskaia Respublika), Republica Karelia (Respublika Karelia), Republica Sami (Respublika Sami), Republica Don (Donskaia Respublika).Vorbim imediat și de ele.