M-au luat pe sus
şi m-au dus la teatru: fără pregătire, fără nimic, m-am trezit în holul
Teatrului Evreiesc (unde nu fusesem niciodată), socializând cu o gaşcă de
necunoscuţi, despre o piesă* complet necunoscută. Se părea că eu eram singurul
care habar n-avea, toţi ceilalţi erau (sau se făceau că sunt) în temă, pe motiv
că cică “oricum, trebuie să fii la curent cu o premieră de care vorbeşte toată
lumea!”. Aşa o fi, ce, era să mă iau în clonţ cu ei?!
Teatrul Evreiesc
(pe care l-am amuşinat cu mare curiozitate) arată exact ca un Fostulescu: se
cunoaşte c-a apucat şi vremuri bune, dar acum e prăfuit, îmbătrânit, înghesuit
şi cu miros de naftalină. Publicul, la fel: bătrâni, copii aduşi cu şcoala,
plus “mondeni” ca mine, care nu prea ştiau ce caută acolo. Garderoba e foarte
mare, dar nu-i nici picior de bufet, de unde să-şi ia omul o răcoritoare, o
secărică, ceva. Tot ce poţi face e să şezi mumos pe scaun şi să te uiţi la piesă.
Care piesă n-ar fi chiar rea, doar că e total previzibilă. Şi complet americană, nu
se pupă deloc cu ce-i p-aici. Iar poantele sunt traduse fără vreo urmă de
inspiraţie, adică trebuie să ţi le re-traduci singur în cap ca să poţi râde la
ele (evident că nu mai râzi, după efortul respectiv!). Cele trei personaje
(coana mare, fi-su, şoferul) sunt destul de umane, dar corecte politic de te ia
cu vertij. Pe cât se pare, ideea fixă a lui Alfred Uhry ăsta e că evreii şi
negrii trag America înainte, “spre noi şi noi culmi de progres şi civilizaţie”, ca să mă exprim aşa; în timp
ce WASP-ii şi rednecks-ii sunt ăia răii, progeniturile lui Manea slutul şi
urâtul.
Piesa-i
gata, cortina cade, publicul îi scoate pe actori la rampă surprinzător de mult
(aţi băgat de seamă că publicul nostru e din ce în ce mai meschin cu
actorii?!), ne îmbrăcăm şi ne bulucim spre ieşire. Mă apuc să vorbesc tare, ca
să vadă lumea ce deştept sunt: ”Mă, au jucat binişor, iar tipa care a făcut-o
pe Miss Daisy semăna teribil cu Maia Morgenstern!”. Gaşca se uită lung la mine,
iar o fată spune: ”ERA Maia. Doamne, mare ţi-e grădina!”.
MIHAI
BUZEA
P.S.
Dacă nu vă prindeţi ce-i cu titlul cronicii, vedeţi cum ar suna în engleză. Era
vorba şoferului Hoke; în română n-are nici un sens, evident.
*Miss
Daisy şi şoferul ei, de Alfred Uhry, la Teatrul Evreiesc de Stat. Regia:
Claudiu Goga. Cu: Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Mircea Drîmbăreanu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu