Am auzit de o piesă* a
lui Sorin Misiriantu, mai cunoscut ca regizor al scurt-metrajului Rating, și m-am dus să văd. Nu de alta,
dar de când Răzvan Rădulescu a intrat tare pe piață ca scenarist, m-am prins și
eu (în sfârșit!) de-o chestie: când nu găsești de la bun început nișa care-ți
trebuie, încerci și altele, până dai de succes. Rădulescu, de-o pildă, a fost
bun referent (pe la editura Curtea Veche, dacă nu mă-nșel), este bun scriitor
(citești Teodosie cel Mic și nu-l
lași din mână), dar lumea îl știe de scenaristul lui Cristi Puiu și-al lui Radu
Muntean. Misiriantu, la fel: actor, regizor, acum dramaturg. Bun, hai la teatru!
Toni și Dora sunt
amândoi, la suprafață, niște miștocari: se țin de păcăleli, ba mai țin și
scorul între ei. Unu-unu, doi-doi, chestii d-astea. Necazul e că relația lor
începe în stil de miștocăreală reciprocă și continuă în același regim, chiar și
când nu mai e cazul: de la „sunt măritată / sunt divorțat”, ei ajung, din aproape
în aproape, la „te-am înșelat, băi pictor ratat ce ești / ți-am omorât amantul,
măi bugetară sărantoacă”, și-apoi la droguri. Care și astea, după se știe, merg
tot din aproape în aproape, de la a pufăi un joint până la a-ți injecta diverse
chestii. Tot mai scumpe, evident. Numai bune pentru veniturile unei profesoare
de sport și-ale unui pictor ce nu vinde nimic.
Ăsta e necazul cu
glumeții, cu umoriștii, în general: în sufletul lor, sunt cei mai triști dintre
oameni. Când le merge bine, se țin de șotii; când le merge rău, se țin de
poante, chit că le arde de șagă cum îi arde câinelui a linge sare. Parcă eu
nu-i văd pe colegii mei de redacție?!
Trei lucruri nu mi-au
plăcut la Toxic Love. În primul rând,
locul a fost rău ales, că-n cafeneaua MȚR nici publicul nu vede bine scena,
nici actorii n-au loc de mișcare; în al doilea, că textul e parazitat de tot
felul de babilonii nenecesare, în engleză, franceză, italiană și japoneză, care
se potrivesc în acțiune ca nuca-n perete; și-n al treilea rând, povestea curge
prea repede, adică e cumva abruptă trecerea de la gângurelile de-nceput de
iubire la certurile de căsnicie rutinieră. Poate sunt eu sucit, dar îmi pare că
Misiriantu a luat pur și simplu un roman de-al lui de sertar, l-a măcelărit
tăind capitole întregi și-a-nghesuit „firul roșu” într-o piesă de-o oră,
lăsându-i pe actori să se descurce cu trecerile din registrul haios în cel grav
– de la „smuls zâmbete” la „smuls lacrimi” se sare direct, fără pași de
legătură. Actorii se descurcă, nu-i vorbă, Stemate cu farmecul lui personal,
Ciuciulică cu frumusețea ei slavă, de rusalcă.
MIHAI BUZEA
*Toxic Love, de Sorin Misiriantu, la MȚR. Regia: Sorin Misiriantu. Cu: Costina
Ciuciulică, Dragoș Stemate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu