Am auzit și eu,
ca tot omul, de Festivalul Undercloud de la MȚR și m-am dus să văd teatru și să
fiu văzut de lumea bună. Asta cu văzutul nu mi-a ieșit, că nu m-au recunoscut
nici chiar ăia cărora le datorez bani (și tapatul e o artă, să știți: eu, până
când ”victima” nu s-a făcut avioane, nici măcar n-aduc vorba despre vreun
împrumut!). Partea cu teatrul, însă, a ieșit perfect.
Piesa* mi s-a
părut foarte coioasă. Mai exact, mi s-a părut foarte brav din partea actorilor
să se arunce la un asemenea text, pe care dacă nu-l numesc ”extraordinar de
foarte complicat”, nu știu cum să-i spun. Ziceți și voi: iei cinci oameni,
șaormari la un takeaway chinezesc
(sau vietnamez, n-am înțeles exact), care oameni nu sunt tocmai oameni, fiind
imigranți ilegali. Ei au probleme, ca noi toți: pe unul îl fute o măsea de-l
înnebunește, pe una o fute tipul care-o ține-n gazdă etc. Ăla cu măseaua nu se
duce la dentist, de frică să nu-l dea pe mâna poliției; fata nu se duce la
poliție (să-l reclame pe găzdoi) tot de frica poliției (rău cu rău, dar mai rău
fără rău!) și tot așa. Până aici nu pare foarte complicat, dar șmecheria
textului e că cei cinci nu își ”joacă” doar problemele lor personale, ci și
pe-ale altora: ale patronilor, ale clienților, ale rudelor rămase în țara de
origine... mă mir că n-am apărut și eu în piesă, la un moment dat, cu problema
mea (”Care bere dă cea mai fină mahmureală?”). Bunînțeles, toate astea se
întâmplă în timp ce șaormarii noștri livrează comenzile, în stilul ăla strigat
pe care-l știți din fast-food-uri.
Toată combinația
e buimăcitoare, recunosc. Numai că autorului nu i-a ajuns și-a băgat și niște
realism magic, să fie: ăla cu măseaua dă ortul popii în urma extracției (făcută
de colegii șaormari, cu mijloace improvizate, au moyens du bord), iar prin măseaua mortului se stabilește
legătura cu rudele alea de-acasă. Curat balamuc! Dar ceea ce vă pot garanta e
că, dacă dați peste vreun priceput care se laudă că lui i-a plăcut piesa
și-a-nțeles tot, puteți să-i râdeți în nas: minte de stinge, il dottore e mici copii! Ăsta nu e text
făcut să se-nțeleagă, e text făcut să le dea actorilor șansa de-a realiza un
tur de forță, o probă de măiestrie.
Dacă ei și
reușesc... asta-i altă discuție.
MIHAI BUZEA
*Dragonul de Aur, de Roland
Schimmelpfennig. Regia: Ioana Petre. Cu: Laura Voicu, Oana Popescu, Alin State,
Răzvan Ropotan, Robert Neagoe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu