Concluzie: atunci
când va apărea, secesionismul în Rusia nu va fi decât praf în ochi.
Secesionismul european este un fenomen social real, bun sau rău, nu contează;
dar e ”pe bune”, adică rezultată din evoluția naturală a societății. Pe când în
Rusia, secesionismul va fi de la bun început inventat de politicieni și de mâna
lungă (”serviciile”), fără nicio treabă cu ce se întâmplă realmente în viața
socială rusă.
Catalonia, Scoția,
Valonia, Secuimea... secesionisme europene, în diferite stadii, cu diferite
șanse de reușită. Oricum, un lucru e clar: guvernele centrale nu le vor, se împotrivesc
cât pot acestor mișcări. Dar nu le neagă nicio clipă veridicitatea, nu le
consideră manipulări ale altor guverne centrale... în esență, le respectă, deși
le desconsideră ca adversari politici.
Sami, Karelia de
Vest, Baltica, Don... ”republici” care nu există, dar care ar putea apărea cândva,
ca prin minune, dacă centrul permite (iar, în cazul Republicii Don, n-are niciun motiv să permită!). Mai mult: dacă centrul ordonă. Iar dacă
centrul e împotrivă, nu numai că aceste mișcări secesioniste vor dispărea ca
fumul, dar nici nu vor apărea vreodată. Cât despre dialogul lor cu centrul și
despre respectul pe care acesta ar fi dispus să li-l arate... nici poveste!
Concluzia
concluziei: dacă secesionismele rusești vor câștiga, o vor face cu sprijin
rusesc. Dacă secesionismele europene vor câștiga, o vor face tot cu sprijin
rusesc.
Parafrazând, se poate
spune că secesionismul e un sport care se joacă în trei și pe care-l câștigă
întotdeuna rușii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu