Regele*
e încă iubit de supuşi, dar se simte obosit după ani şi ani de condus ţara.
Decide să se bazeze pe două dintre preferatele sale, rele şi roase de ambiţie
pe dinăuntru, dar frumoase foc pe dinafară (interpretate de Daniela Nane şi
Irina Ungureanu, două exemplare de colecţie, piese, cum se spune la
mine-n cartier). Ambiţioasele se gudură pe lângă bătrânul rege până-l
lucrează-n foi de viţă, de ajunge bietul să le dea toată maşinăria statului pe
mână, iar el rămâne cu nimic. Evident, e singurul orb din tot regatul: supuşii
lui le-au mirosit de mult pe cele două bunăciuni şi le poartă sâmbetele, dar tac
mâlc, pe de-o parte din frică, pe de-o parte din dezbinare, pe de-a treia din stimă
pentru regele lor. Pe care încă-l respectă, chit că cele două mândre duc ţara
din rău în mai rău.
Mai e
şi-o a treia fătuceană, dar asta-i urâţică, modestă şi tace din gură. Evident,
nimeni n-o bagă-n seamă, iar despotul cel cu mintea întunericită plusează,
alungând-o. La fel cum îi alungă pe toţi consilierii care-l sfătuiesc de bine,
îndrăznind să-i spună ceea ce el nu vrea s-audă: jap, jap! Cum deschid gura,
cum zboară fulgi şi pene de consilieri în toate părţile. Şi-uite-aşa se duce
dracului toată şandramaua.
Singurul
pe care regele-l rabdă pe lângă el e un pitic, un mărunţel interpretat
magistral de Dorina Chiriac. Piticul se face util, cântându-i în strună
regelui, chiar dacă-n sinea lui nutreşte unele dubii (pe care noi, publicul, le
simţim extrem de clar din jocul Dorinei). Dar nici chiar piticul nu reuşeste să
oprească dezastrul, deşi pe final îşi ia inima-n dinţi şi-i spune regelui, mai
pe ocolite, mai verde-făţiş, c-a rupt-o-n fericire.
Cortina
se lasă după mai bine de două ore, noi le scoatem pe actriţe la rampă de multe
ori şi le aplaudăm cu ochii în lacrimi (da, n-am greşit, în montarea asta, toţi
actorii sunt actriţe). A început ca o comedie, s-a sfârşit ca o tragedie, dar a
meritat.
Bine c-a
fost la teatru.
MIHAI
BUZEA
*Lear, de William Shakespeare, la
teatrul Bulandra. Regia: Andrei Şerban. Cu: Mariana Mihuţ, Irina Ungureanu,
Daniela Nane, Dorina Chiriac, Ioana Pavelescu, Andreea Bibiri, Nicoleta Hâncu,
Iuliana Ciugulea, Virginia Mirea, Ioana Macaria, Liliana Pană, Lia Bugnar, Cristina
Casian, Gabriela Romanov.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu