miercuri, 20 februarie 2013

Lui Fedea i-a chelit legenda



Am fost să-l văd pe maestrul Rebengiuc în monologul ăsta de care vorbeşte toată lumea*, şi-am rămas profund dezamăgit. De monolog, nu de maestru. Mai exact: de text, de public şi de mine însumi, adică de naivitatea cu care am pus botul la reclamă. De parcă eu nu ştiu cum se lucrează în branşa asta!
Dacă nu eşti o adolescentă visătoare, înamorată de Victor Rebengiuc, e imposibil să nu observi că el se străduieşte să facă din rahat, bici. Pentru că textul scris de Dostoievski este, azi, un rahat răsuflat. Nu spune nimic nou: că imensa majoritate a oamenilor sunt născuţi sclavi, pentru care e mai important să se îndoape decât să fie liberi, şi că Isus a greşit profund când a ales (pentru omenire) „darul libertăţii”, în loc de siguranţa alimentară (Diavolul în persoană i-a făcut oferta, relatată într-un pasaj din evanghelii: Matei 4, 4). Şi ce-i cu asta? Chiar nu înţeleg de ce românii cască gura la înţelepciunile unchiului Fedea, aceiaşi români care de dooj’ de ani tot spun „Dacă Ceauşescu ne dădea de mâncare, îl pupam în cur şi trăia şi azi bine-mersi!”.
Acuma, nici Dostoievski nu e chiar vinovat, că el scria monologul marelui Inchizitor prin 1880, când lumea se bălăcea în iluzii tâmpite („Égalité, Fraternité”!), când Lenin nu era încă puber, iar tac-su lu’ Ceauşescu se juca cu puţa în nisip. Dacă autorul Monologului ar fi contemporan, chiar că merita nişte ouă stricate-n cap. Aşa, nu-mi rămâne decât să-l firitisesc pe Rebengiuc, care mănâncă actoria pe pâine, şi să-i bat obrazul publicului român: bă, treziţi-vă-ţi odată! E secolul XXI, nu XIX!

MIHAI BUZEA

*Legenda Marelui Inchizitor, după Feodor Dostoievski, la Teatrul Naţional, sala Atelier. Regia: Radu Penciulescu. Cu: Victor Rebengiuc, Nikita Dembinschi.


Niciun comentariu: