Am comis-o și p-asta: m-am dus la premieră*. Nu mă
duceam, c-asta-i treabă de snobi și de mondeni, dar mingea era la mijloc, că
fetei îi place de Marius Manole, mie de Nikolai Gogol, și-amândurora ne plac
nebunii. Adică ei îi place de nebunul de mine iar mie de nebuni în general, că
față de ăia mai avansați, eu par oarecum sănătos. Mă rog, aparențe.
Piesa e-o chestie ambițioasă, o dramatizare după una dintre foarte
puținele schițe scrise de Gogol la persoana întâi (Zapiski sumasședșego, în original; pentru cine mai crede că rusa e
o limbă la îndemâna oricui!). Ambițioasă, da, dar nu originală, că nu Felix
Alexa a făcut primul această dramatizare, ci niște australieni din Sydney, cu ani
buni în urmă, adică în 1989. Nu-i nimic, e bine că ne ținem și noi de coada
lumii bune, chiar și c-o întârziere de-un sfert de secol.
Subiectul e foarte simplu și de aia e cu-atât mai greu de pus în scenă:
mecanismul lunecării în nebunie. Teoria o știm cu toții: când nepotrivirea
între dorință și realitate e prea mare, se instalează nebunia, pierderea
contactului. Spre exemplu, nebunia din capul meu este mică, incipientă – eu nu
mă percep ca ceea ce sunt (un amărât de blogger pe care nu-l citește nimeni),
ci ca ceea ce vreau să fiu: critic de teatru, un om a cărui părere are
greutate, care poate construi notorietatea unui actor sau i-o poate îngropa cu
o cronică distrugătoare. În cazul eroului piesei, distanța dintre real și imaginar
e ceva mai mare, adică el e-un mic bugetar (ascute creioanele șefului), dar se
crede moștenitor al tronului Spaniei. Deci personajul lui Gogol (Poprișcin pe
numele lui) e un nebun mai mare, iar eu sunt un nebun mai mic. Întrebarea e: ce
fel de nebun este Marius Manole, cel care-i dă viață lui Poprișcin?
Un nebun senzațional, îndrăznesc a spune. Să faci un asemenea rol și să
nu pierzi publicul din mână, într-o țară ca România, obișnuită cu Tanța și Costel,
este o performață uriașă. Nu știu pentru ce va rămâne Marius Manole în istoria
teatrului românesc, dar pentru Însemnările unui nebun merită cu
prisosință să rămână.
Ceea ce ne duce la altă întrebare, cu mult mai interesantă: care sunt
actorii despre care se va spune că au fost ”generația de aur” a anilor 2000?
* Însemnările unui nebun, după
Nikolai Gogol, la sala ArCub. Regia: Felix Alexa. Muzica: Alexander Bălănescu.
Cu: Marius Manole și Alexander Bălănescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu