Întrebare: e corect să
plătească toți pentru un proiect
folositor doar unora? Prin ”toți” mă
refer la cetățenii unui stat, iar prin ”unora” mă refer la acei cetățeni care
vor avea un beneficiu de pe urma proiectului. Aparent, mă refer doar la
interesanta aventură arhitectonică numită ”Catedrala Mântuirii Neamului” (CMN),
ce se clădește în București, pe dealul Spirii (mă, rog, pe ce-a mai rămas din el).
În fapt, mă refer la chestiunea mult mai amplă a proiectelor așa-zis
”naționale”.
A nu se confunda termenul
de ”proiect național” cu cel de ”megaproiect”; spre exemplu, canalul Dunăre –
Marea Neagră este atât proiect național, cât și megaproiect, în schimb, Burj
Khalifa din Dubai este doar megaproiect, nu și proiect național. Diferența e că
un proiect național se face din banii unui stat și aparține statului, pe când
un megaproiect se face din banii oricui și aparține cui plătește.
Bun; acum, ce statut are
viitoarea catedrală? Va fi ea proprietatea statului român? Nu, va fi
proprietatea unei instituții particulare (BOR), care o va administra după bunul
ei plac și nu va da socoteală nimănui. Pe de altă parte, însă, această
”persoană privată” (BOR) va permite oricui accesul în proprietatea sa (CMN),
fără a-l restricționa în vreun fel și fără a percepe taxă de intrare.
Deci mingea e undeva la mijloc.
BOR ia banii statului pentru a-și face propriul gheșeft (catedrala), dar la fel
face și un muzeu (Brukenthalul din Sibiu, să zicem). Muzeul îmi ia taxa de intrare,
iar catedrala, nu (avantaj catedrală); muzeul e proprietate de stat, iar catedrala,
nu (avantaj muzeu).
Și mai interesantă este
problema utilității. Pentru mine, ca ateu, muzeele sunt utile, dar plătesc de
două ori pentru existența lor (o dată indirect, prin partea de impozit care
merge la Ministerul Cultelor și Culturii, și o dată direct, prin taxa de
intrare), iar lăcașele de cult nu sunt utile, dar plătesc pentru ele o singură
dată (prin impozit). Pentru mătușă-mea situația este exact pe dos: ei nu-i
trebuie muzee, îi trebuie biserici. Deci, dacă nu e corect ca eu să plătesc
pentru CMN, nici nu e corect ca ea să plătească pentru MȚR sau Brukenthal.
Corect?
Mai e și problema
națională. Să zicem că un astfel de proiect este un fel de șpagă dată de BOR
lui Dumnezeu; în schimbul ”atenției”, bunul Dumnezeu va ”mântui” poporul român,
și așa BOR își justifică jobul, ca intermediar între români și divinitate. Bun,
dar pentru CMN plătesc (indirect) toți cetățenii României, dintre care o parte nu
sunt români, o altă parte nu sunt credincioși, iar o altă parte nu sunt
ortodocși. Dacă scopul catedralei este ”mântuirea neamului”, este oare corect
ca pentru acest scop să plătească ungurii, ateii și penticostalii?!
Această întrebare, deși
validă (ca problematică), poate fi demontată cu o alta: CMN nu este singurul
”simbol național”, că doar mai sunt naționala de fotbal, armata, ICR-ul... mă
rog, multe. Și nici una dintre aceste instituții ”simbolice” nu-i reprezintă pe
toți cetățenii țării, nici măcar pe toți membrii ”națiunii”. Amicul Cristake,
de exemplu, este român fanatic din Reghin (deci antimaghiar cât cuprinde), dar
total nemicrobist, pe el îl doare-n cot de naționala de fotbal a României (și a
oricui, de altfel). Un vecin de-al meu de la scara 1 e și ăla foarte român, dar
martor al lui Iehova, așa că prin natura credinței lui refuză ideea de
”armată”, fie ea română sau groelandeză. Mătușă-mea e și ea româncă fioroasă,
maghiarofobă, germanofobă, antisemită și tot ce vreți, dar face spume la gură
când aude de promovarea culturii românești contemporane. Cu toate astea, acești
oameni plătesc, indirect, pentru simboluri care nu-i reprezintă absolut deloc,
întocmai cum și eu plătesc, la fel de indirect, pentru catedrala care nu mă va
reprezenta.
Dacă toate acestea vi se
par prea îmbârligate, iată o întrebare simplă: sunteți de acord ca o parte din
impozitele voastre să intre în buzunarele Federației Române de Yachting?
Pentru că asta se
întâmplă.
3 comentarii:
Ai dreptate cand spui ca simplul fapt ca nu toti cetatenii sunt beneficiari ai serviciului nu-i un motiv suficient pentru stoparea finantarii.
Atata timp cat banii nostri se duc oricum pe tot felul de chestii care nu ne intereseaza, una in plus nu ar trebui sa conteze.
Ar trebui sa conteze totusi masura. E rezonabil sa se duca o jumatate de miliard de euro anual la BOR? Eu zic ca nu.
Avand in vedere ca pretind ca au in buzunar 85% din publicul platitor de taxe, ar trebui ca la oprirea robinetului, venitul anual sa le scada doar cu 15%. Dar pot ei sa adune 400 de milioane de euro anual din bunavointa credinciosilor? Ma indoiesc. Deci pretentia lor ca merita o gramada de bani pentru ca deservesc o gramada de oameni nu sta in picioare. Daca beneficiarii serviciului nu sunt dispui sa dea acei bani voluntar, ca ce chestie sa ii sustragi involuntar?
Nici nu se poate spune ca au nevoie de banii astia, de vreme ce au acces la majoritatea cetatenilor si pot sa solicite donatii la fiecare slujba.
Eu cred ca ar trebui stopata finantarea catre societatea de yachting. A realizat ceva de banii astia, e cultura sportiva a romanilor imbogatita cu yachting ca urmare a activitatii ei? Nu.
S-ar putea justifica finantarea societatii de Yachting cu scopul de a promova diversitatea in domeniul sport. Dar sumele vehiculate sunt mici, nu juma de miliard de dolari pe an.
Un alt motiv impotriva finantarii BOR ar fi: cu banii primiti, organizatia asta discrimineaza impotriva celor care nu apeleaza la ea. In special are boala pe atei. Avand in vedere ca ateii sunt 0.2% din populatie, pentru fiecare 500,000,000 de Euro pe care ii primesc ortodocsii anual, ateii ar trebui sa primeasca 1 milion. Ei in schimb primesc fix 0 lei si sudalmile popilor (propaganda anti-ateista pasiva pe toate canalele media).
Eu platesc taxa radio TV, dar cand dau drumul la radio romania aud un popa cum behaie ca o oaie incapabila despre cat de distrusi is ateii, ce nasol e sa fii ateu.
Continuarea finantarii religiei ar trebui sa fie conditionata de respectarea unor standarde. Adica popii sa taca malc despre atei, homosexuali si alte categorii de cetateni respectabili.
Le-ar convine? Sa nu mai poata ei sa scoata o vorba de ocara la adresa ateilor, sa nu mai poata sa zica lucruri rele despre cei fara credinta.
Un alt motiv impotriva finantarii ar fi aspectul electoral. BOR a devenit broker electoral, o amenintare la adresa procesului democratic. Se face campanie electorala si activ (cand popa spune cetateanului cu cine sa voteze), si pasiv (toti politicienii vor sa se puna bine cu popii).
Ateu cum spui că eşti, pierzi din vedere un lucru mult mai simplu...Nici credinţei nu-i foloseşte proiectul, nici credincioşilor. Ortodoxia e o religie a smereniei. E lesne de observat că dimensiunile barosane ale catedralei servesc unui alt scop, acela naţional, pe care aceşti şarlatani de popi îl amestecă în slujbele lor bolnăvicioase. Adevăraţii credincioşi îşi îndreaptă fanatismul şi energia spre rugăciune, rugăciune pentru care au nevoie mai ales de spaţii mici pentru a fi cu ei înşişi: Adevărata religie o găseşti mai degrabă în chilii şi mănăstiri decât în construcţii grandioase. Acum poate înţelegi că Biserica Ortodoxă Română e dăunătoare chiar şi propriilor credincioşi.N-ai idee ce toxic e să aştepţi cuvintele înţelepte ale unui preot bun şi în locul lor să auzi discursul porcului de patriarh, care precum discursul tovarăşului Ceauşescu, trebuie să ajungă în fiecare colţ de ţară. Noroc cu sfântul E-mail. Însă toate mizeriile astea aş trebui să ajute un bun creştin să se ridice deasupra lor. Şi cine ştie câţi au ajuns atei din cauza Instituţiei numite Biserica Ortodoxă Română sau din cauza preoţilor lacomi... Doamne ajută!
@ Anonim 1: am raspuns pe larg in textul "Anonimul despre catedrala" din 14 februarie 2013.
@ Anonim 2: ma dezarmezi cu logica ta. Citez: "Şi cine ştie câţi au ajuns atei din cauza Instituţiei numite Biserica Ortodoxă Română sau din cauza preoţilor lacomi..."
Sa inteleg ca BOR e pentru atei cel mai mare aliat? Inconstient, dar cu atat mai eficace?!
Doamne ajuta!
Trimiteți un comentariu